Florin Iordache (PSD): Purtăm discuţii cu colegi de la PDL pentru a vota şi ei moţiunea de cenzură

Epoch Times România
11.04.2012

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat miercuri că Opoziţia poartă discuţii cu parlamentari ai PDL care intenţionează să voteze moţiunea de cenzură ce va fi depusă de USL pe 17 aprilie.

"Prin această moţiune dorim debarcarea Guvernului, acesta este principalul obiectiv al nostru. Sunt discuţii cu colegi de la PDL pentru a vota şi ei moţiunea noastră de cenzură, cred că printre cei din zona Ardealului vor fi foarte mulţi care nu înţeleg de ce trebuia cedat unui şantaj în ceea ce priveşte Universitatea din Târgu Mureş. Eu cred că în momentul votării moţiunii de cenzură vor fi foarte multe surprize cu colegii din arcul guvernamental care o vor vota", a spus Iordache.

În altă ordine de idei, Iordache a precizat că Opoziţia nu este de acord cu modificarea Constituţiei acum, iar forma proiectului de revizuire care a ieşit de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor aparţine doar PDL, întrucât parlamentarii USL nu au participat la şedinţă.

"Nici măcar ceilalţi membri ai Coaliţiei de guvernare, care are peste 50% din Parlament, nu sunt de acord cu modificările şi prevederile acestor modificări", a mai spus social-democratul.

USL a anunţat că va depune o moţiune de cenzură în cursul lunii aprilie, pe tema înfiinţării Facultăţii în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor