Black Friday 2015

Black Friday
Black Friday (Facebook)

Black Friday 2015 se apropie cu paşi repezi şi toată lumea este entuziasmată de reducerile pe care acest eveniment le aduce şi în România.

Black Friday 2015 are loc în România în data de 20 noiembrie 2015 (şi în weekendul ce urmează acestei vineri), însă unele magazine vor alege să ofere reduceri în perioada 24 - 29 Noiembrie, iar altele vor oferi diverse promoţii şi reduceri în intervalul 16-22 Noiembrie, cu o săptămână mai devreme, sau chiar până la sfârşitul lunii cum s-a întâmplat şi în anii anteriori.

Cei de la eMAG.ro au adus conceptul de Black Friday în România în anul 2011 şi de atunci a devenit deja o tradiţie demnă de luat în seamă care s-a răspândit treptat în toate domeniile.

Ca în fiecare ediţie anterioară, şi în acest an accentul o să cadă pe tot pe reducerile la gadget-uri, electronice şi electrocasnice, dar lista categoriilor de produse reduse nu se opreşte aici. De aproape doi ani agenţiile de turism au intrat şi ele în jocul Black Friday, aşa că vă puteţi programa în această perioadă şi concediile de Crăciun sau Revelion, sau chiar pe cele din vară, astfel obţinând reduceri semnificative.

De asemenea, se anunţă ca în fiecare an reduceri mari şi la capitolul îmbrăcăminte şi încălţăminte, accesorii de tot felul. Chiar şi casa o puteţi redecora mai ieftin dacă veţi căuta cu de-amănuntul oferte de acest gen.

Aici găsiţi lista magazinelor ce au anunţat că pregătesc oferte speciale pentru ziua de Black Friday, cu detalii legate de data în care vor fi disponibile reducerile şi tipurile de produse pe care le puteţi găsi în fiecare magazin în parte.

Shopping plăcut!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie