Bill Gates insistă că Inteligenţa Artificială este o ameninţare
alte articole
Fondatorul Microsoft a declarat că el nu înţelege oamenii care nu sunt tulburaţi de posibilitatea ca Inteligenţa Artificială să se dezvolte prea mult pentru a putea fi controlată de oameni.
Gates l-a contrazis pe unul dintre şefii departamentului de cercetare de la Microsoft, Eric Horvitz, care a spus că el nu vede Inteligenţa Artificială (I.A.) ca o ameninţare. Horvitz a declarat că aproximativ un sfert din resursele echipei sale sunt concentrate pe Inteligenţa Artificială, arată o ştire publicată de BBC.
În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri pe Reddit, Gates a scris: “Mă aflu în tabăra celor îngrijoraţi de super inteligenţă. În primul rând, maşinile vor face o mare parte din munca noastră şi fără să fie super inteligente. Acel lucru ar trebui să fie pozitiv dacă administrăm bine situaţia.
“Totuşi după câteva decenii, inteligenţa va fi suficient de puternică pentru a deveni o îngrijorare. Sunt de acord cu Elon Musk şi alţii asupra acestei chestiuni şi nu înţeleg de ce unii oameni nu sunt îngrijoraţi.”
Viziunea sa a fost susţinută de alte persoane, precum Musk sau profesorul Stephen Hawking, care au avertizat în legătură cu posibilitatea că I.A. ar putea evolua până în acel punct în care va fi dincolo de controlul oamenilor. Profesorul Hawking a declarat că el a simţit că maşinile cu I.A. ar putea duce la sfârşitul rasei umane.”
În schimb, Horvitz a declarat că “au existat unele îngrijorări cu privire la faptul că pe termen îndelungat am putea pierde controlul asupra unor tipuri de inteligenţă. Eu nu cred că acest lucru se va întâmpla.”
El a făcut aceste afirmaţii după ce a primit Premiul AAAI Feigenbaum pentru realizări deosebite în domeniul cercetării Inteligenţei Artificiale.
“Cred că noi vom fi foarte proactivi în ceea ce priveşte modul în care vom aborda sistemele I.A. şi cred că, în cele din urmă, vom fi capabili să obţinem beneficii incredibile din partea acestei Inteligenţe Artificiale în mai multe domenii ale vieţii, de la ştiinţă până la educaţie sau economie sau viaţa cotidiană.”
Horvitz conduce laboratorul de Cercetări la Microsoft şi divizia sa deja a ajutat la introducerea asistentului virtual Cortana de la Microsoft.
În ciuda propriilor sale reţineri, Gates a scris pe Reddit că, dacă Microsoft nu ar fi fost un succes, probabil şi el ar fi fost un cercetător în domeniul Inteligenţei Artificiale.
“Când am început Microsoft eram îngrijorat că voi rata şansa de a depune o muncă esenţială în acel domeniu”, a spus Gates.
El a adăugat că a fost convins de faptul că firma pe care a înfiinţat-o va înregistra un succes extraordinar în următoarele trei decenii.
“Chiar şi în următorii 10 ani, aspecte precum înţelegerea şi traducerea vederii şi limbajului vor fi foarte bune”, a mai adăugat Gates.
Gates a prezis că, în acea perioadă de timp, roboţii vor executa sarcini precum culegerea de fructe sau mutarea pacienţilor din spitale. “De îndată ce calculatoarele/roboţii ajung la un nivel de capacitate unde vederea şi deplasarea sunt uşoare pentru ei atunci vor fi utilizaţi foarte mult.”
Gates a declarat că el lucrează împreună cu Microsoft la un proiect numit “Agentul Personal”, care îşi va “aminti totul si te va ajuta să te întorci în urmă şi să găseşti lucruri pierdute şi te va ajuta să alegi lucrurile asupra cărora ar trebui să îţi plasezi atenţia.”
Acesta a declarat: “Ideea că trebuie să găseşti aplicaţii şi să le selectezi şi că fiecare dintre ele încearcă să îţi spună ce este nou, pur si simplu acesta nu mai este un model eficient – agentul va ajuta la rezolvarea acestei situaţii. Va lucra peste toate dispozitivele voastre.”