Belarusul va va ajuta Iranul sa evite sanctiunile ONU (revista presei)
Belarusul este ultima tara suspectata de puterile occidentale ca ajuta Iranul sa evite sanctiunile ONU menite sa previna extinderea programelor nucleare si de rachete balistice ale Teheranului, au declarat diplomatii occidentali pentru Reuters.
Daca suspiciunile sunt confirmate, Belarusul deja izolat s-ar putea alatura Chinei, Rusiei, Siriei, Coreei de Nord, Turciei si altor state despre care puterile occidentale cred ca au contribuit ca Teheranul sa isi bata joc de masurile ONU, de cand Consiliul de Securitate a adoptat prima sa rezolutie cu sanctiuni impotriva Iranului, la sfarsitul anului 2006.
Suspiciunile au crescut in timpul unei vizite a mai multor membri ai unui grup de experti ONU in Belarus in aceasta saptamana, pentru a discuta despre respectarea interdictiei ONU privind vanzarea de tehnologie nucleara si rachete Iranului, au sustinut diplomati citati de un raport Reuters, in conditii de anonimat.
Teheranul, acuzat de puterile occidentale si aliatii lor ca isi dezvolta arme nucleare sub masca unui program civil de energie atomica, sustine ca ambitiile sale nucleare se limiteaza la generarea de energie electrica. Iranul respinge, de asemenea, toate sanctiunile impotriva sa ca ilegale.
Diplomatii au declarat pentru Reuters ca Belarusul incepe sa actioneze ca un fel de intermediar pentru a ajuta Iranul sa acceseze tehnologie rusa.
"Belarusul devine un element cheie in cadrul eforturilor Iranului de a dezvolta SSM-urile (racheta de suprafata-suprafata) si capacitati sale nucleare, in special cu privire la produsele de navigare si de orientare, care sunt definite ca produse cu dubla utilizare", a afirmat un diplomat.
"Belarusul devine din ce in ce mai important pentru Iran, ca urmare a reducerii drastice a capacitatii Iranului de a achizitiona produse din tari precum China, Rusia si Dubai, care obisnuiau sa fie sursele sale majore pentru astfel de achizitii".
Mai multi diplomati occidentali au confirmat observatiile lor cu privire la Iran si Belarus, inclusiv interesul iranian in tehnologie de navigare si orientare pentru programul de rachete.
Belarusul a negat imediat acuzatiile.
"Aceste informatii sunt gresite. Belarus ramine, intr-un mod foarte responsabil, alaturi de sanctiunile ONU si nu le-a incalcat niciodata", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Andrei Savinykh. "Aceste informatii pot fi considerate o incercare de a arunca umbra asupra tarii noastre."
Misiunea Rusiei la ONU nu a facut nici un comentariu imediat.
Belarusul a fost sub sanctiuni ale SUA si Uniunii Europene din momentul in care presedintele Aleksandr Lukasenko, la putere din 1994, a lansat in decembrie 2010 o represiune asupra protestatarilor, ca urmare a unor alegeri prezidentiale despre care criticii lui Lukashenko sustin ca sunt o frauda.
Tara condusa de Lukashenko, numit "ultimul dictator din Europa", se lupta acum cu criza economica.
Un diplomat dintr-o tara critica fata de programul nuclear al Iranului a dat un exemplu despre modul in care Belarusul a intrat in vizorul ONU.
El a citat informatii secrete care afirmau ca un om de afaceri din Belarus, pe nume Iuri Charniauski, a incercat sa asigure tehnologie pentru compania sa, TM Services, de la o firma rusa, numit Optolink, pentru a le vinde in Iran, conform raportului Reuters.
Charniauski, care a vorbit cu Reuters prin telefon din Belarus, a negat afirmatia, spunand ca nu a avut relatii de afaceri cu Iranul.
"Niciodata", a spus el, adaugand ca nu are nici date de contact si nici conexiuni in Iran. "Eu nu am lucrat pentru aceasta tara vreodata. ... Optolink are aceleasi informatii".
Directorul general al Optolink, Iuri Korkishko, a declarat pentru agentia Reuters ca firma lui Charniauski planuia sa cumpere o unitate inertiala de masurare (IMU) de la Optolink, despre care Charniauski a spus ca este pentru Universitatea Tehnica Nationala din Belarus. Tranzactia este prima de acest gen pe care TM Services o are cu Optolink.
IMU-urile sunt o componenta importanta de navigare si orientare pentru rachetele ghidate, precum si pentru avioane, ambarcatiuni si nave spatiale.
Korkishko a afirmat ca TM Services a fost acum distribuitorul oficial al Optolink in Belarus. El a spus ca nu stia de nici un fel de legaturi intre Iran si Charniauski sau firmele sale, dar a recunoscut ca Iranul, ca si Pakistanul, si-au exprimat iin trecut interesul in produsele Optolink.
"Noi nu (lucram) cu Iranul deloc", a spus el. "Iranul, Pakistanul – primesc tot felul de cereri din partea lor, dar nu le raspundem niciodata ... Noi nu avem nevoie de ele.”
Diplomatii au relatat ca au fost interesati sa auda ce au declarat autoritatile de la Minsk reprezentantilor grupului de experti ai Consiliului de Securitate al ONU in aceasta luna. Este de asteptat ca membrii grupului sa isi incheie vizita in aceasta saptamana.
"Cred ca e bine ca Belarusul stie ca este pe radarul nostru", a declarat un diplomat. "Sper ca se va gandi de doua ori cu privire la sprijinirea Iranului in a incalca legea."
Pe masura ce Organizatia Natiunilor Unite, Statele Unite si Uniunea Europeana si-au inasprit sanctiunile lor impotriva Iranului, furnizorii sai preferati de tehnologie nucleara si rachete din tari precum Rusia, China si Emiratele Arabe Unite au devenit tot mai reticenti in a face afaceri ilegale cu Teheranul, sustin reprezentantii.