Beijingul incriminează insultele împotriva imnului naţional înaintea comemorării de la 4 iunie

Hong Kong - imnuri comuniste băgate cu forţa pe gât
A.P.
14.05.2020

focus

alte articole

Legea împotriva maştilor faciale în Hong Kong generează proteste înverşunate (May James / HKFP)
A.P.
14.05.2020

Guvernul marionetă din Hong Kong a anunţat marţi că a cerut Consiliului Legislativ al oraşului (parlamentul controlat de forţe care se opun intervenţionismului chinez) să adopte o lege care să incrimineze insultele împotriva imnului naţional chinez, „Marşul voluntarilor”, cât mai curând posibil.

În ianuarie 2019, Consiliul Legislativ (Legco), care la vremea respectivă era controlat de o majoritate, ar fi fost favorabil votării unui proiect de lege care stipula până la trei ani de închisoare sau amendă de 6.450 USD pentru cei care nu respectă imnul chinez.

Protestatarii din Hong Kong, care se opun controlului Partidului Comunist Chinez asupra oraşului, au huiduit imnul, iar unii politicieni şi activişti au refuzat să accepte imnul Partidului Comunist ca fiind al oraşului.

Proiectul legislativ este extrem de nepopular în oraş.

"Este o subversiune totală a conceptului nostru legal, deoarece ne încalcă dreptul de a tăcea", a declarat parlamentarul Eddie Chu Hoi-dik în ianuarie. „Nu numai că nu poţi insulta în mod deliberat imnul naţional, dar chiar dacă taci este o infracţiune. Este noua logică politică a patriotismului activ”.

Proiectul de lege incriminează inclusiv utilizarea imnului în scopuri comerciale.

Legea imnului pe care Beijing-ul a încercat să o introducă în 2019 a fost eclipsată de infamul proiect de subminare a justiţiei din Hong Kong, care ar fi permis extrădarea pe teritoriul chinez a celor urmăriţi de tribunalele Partidului Comunist Chinez. Legea extrădării a generat şase luni de manifestaţii masive, care strângeau uneori peste un milion de persoane, şi un război urban care nu s-a oprit decât odată cu apariţia pandemiei virusului Wuhan.

Acum, guvernul din Hong Kong vrea să se asigure că huiduirea „Marşului voluntarilor” - un imn comunist - este ilegală înainte de comemorarea din 4 iunie. Pe 4 iunie 1989 Hong Kong-ul comemorează omorârea studenţilor de către tancurile Partidului în Piaţa Tiananmen.

Pe fondul crizei interne cauzate de coronavirus şi a creşterii sentimentului anti-comunist în oraşul Hong Kong, regimul comunist chinez se teme că, anul acesta, comemorarea ar putea genera evenimente care să-i slăbească şi mai mult autoritatea şi controlul asupra maselor.

Guvernul din Hong Kong, printr-un purtător de cuvânt, a emis o declaraţie în care a menţionat că proiectul de lege din Hong Kong va fi asemănător cu legislaţia chineză deja existentă care incriminează practic toate criticile aduse Partidului Comunist. Aceast proiect de lege prevede, de asemenea, că este ilegal să nu se onoreze corect imnul naţional, aşa cum este dictat de autorităţile comuniste.

Hong Kong a implementat legi similare cu privire la drapelul Partidului Comunist. În decembrie, poliţia a condamnat o fetiţă de 13 ani la probaţiune după ce a ars steagul comunist chinez, generând un cazier permanent pentru adolescentă.

„Principiul legislativ al Legii imnului naţional este clar, să reflecte pe deplin scopul şi intenţia legislativă a Legii imnului naţional - o lege naţională - de a păstra demnitatea imnului naţional şi de a promova respectul pentru imnul naţional", a declarat un purtător de cuvânt din Hong Kong.

Declaraţia oficială a guvernului din Hong Kong a negat, de asemenea, că legea ar duce la „suprimarea libertăţii de exprimare”, dar nu a reuşit să motiveze logic afirmaţia.

Legco va începe sesiunea parlamentară pe 27 mai, membrili săi având aproximativ o săptămână pentru a trece legea înainte de aniversarea masacrului din Piaţa Tiananmen.

Guvernul şefului executiv Carrie Lam a preluat agenda legislativă prin intermediul reprezentantei sale, parlamentarul Starry Lee, săptămâna trecută, pe cadrul unei şedinţe Legco în care Lee s-a declarat preşedintele Comitetului Camerei, organizaţia care stabileşte ordinea de zi.

Parlamentarii pro-democraţie susţin că Lee a preluat ilegal preşedinţia şi a încercat, fără succes, să preia controlul fizic al agendei.

Lam a fost obiectul unor proteste răspândite miercuri, cu ocazia zilei sale de naştere.

După un weekend în care peste 200 de persoane au fost arestate pentru participarea la proteste paşnice înăbuşite dur de poliţie, activiştii pro-democraţie au inundat miercuri mai multe mall-uri cântând „Glorie pentru Hong Kong”, imnul neoficial al mişcării libertăţii şi o versiune a cântecului, modificată special pentru ziua lui Carrie Lam - „La mulţi ani, du-te dracu!”.

Săptămâna trecută, în timp ce Hong Kong a început să ridice restricţiile asupra libertăţii de mişcare impuse din cauza virusului Wuhan şi după ce numărul infecţiilor a devenit din ce in ce mai mic, mass-media de stat chineză a cerut guvernului din Hong Kong să ia măsuri mai drastice pentru a împiedica vocile pro-democraţie să se exprime în oraş, numind protestatarii un „virus” care „trebuie eliminat”.

Comemorarea din 4 iunie atrage de obicei sute de mii de oameni la un priveghi ţinut pentru victimele masacrelor comuniste. Anul trecut, pe măsură ce nemulţumirea faţă de Beijing creştea, 180.000 de oameni au inundat Parcul Victoria din Hong Kong la comemorare. În 2019, ministrul chinez al Apărării Naţionale a susţinut masacrul - o mişcare fără precedent, întrucât Beijing-ul neagă că incidentul ar fi avut loc în pofida miilor de morţi şi a imaginilor uşor de găsit pe internetul liber.

Din cauza controlului exercitat de Partidul Comunist Chinez asupra informaţiei, nu este clar câţi oameni au murit în masacrul din Piaţa Tiananmen în 1989.

Rapoartele indică faptul că poliţia chineză a folosit tancuri pentru a strivi protestatarii şi a tras intenţionat în mulţime pentru a ucide cât mai mulţi oameni. Unele rapoarte sugerează că soldaţii chinezi au invadat spitalele în care fuseseră duşi răniţii pentru a se asigura că nu se vor însănătoşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor