Beijingul avertizează liderii pro-independenţă din Hong Kong

China a avertizat noii legiuitori aleşi în Hong Kong să nu susţină independenţa oraşului semiautonom. Câţiva legiuitori anti-Beijing au obţinut locuri Consiliul Legislativ la alegerile legislative din Hong Kong care au avut loc duminică.
Bannere electorale în Hong Kong, 4 septembrie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
07.09.2016

“China continentală şi-a exprimat opoziţia absolută faţă de orice formă de activităţi de independenţă ale Hong Kong-ului, în interiorul sau exteriorul Consiliului Legislativ al regiunii administrative speciale”, a anunţat marţi Agenţia chineză de ştiri de stat Xinhua, citând un purtător de cuvânt al Biroului Consiliului de Stat chinez însărcinat cu probleme legate de Hong Kong şi Macao.

Declaraţia a subliniat, de asemenea, faptul că obţinerea independenţei oraşului semiautonom este “împotriva Constituţiei Chinei, a Legii Fundamentale ... că este o ameninţare pentru suveranitatea şi securitatea chineză, că afectează prosperitatea şi stabilitatea Hong Kong-ului şi că merge împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor din Hong Kong”, a transmis Xinhua.

Ziarul chinez de stat China Daily a notat la rândul său că victoriile candidaţilor pro-independenţă ar putea conduce la apariţia unor “idei separatiste” în interiorul Consiliului Legislativ. În plus, ziarul l-a citat pe şeful executiv al Hong Kong-ului, Leung Chun-ying, afirmând că îi va primi pe noii membri şi le va asculta opiniile.

La alegerile legislative din Hong Kong care au avut loc duminică, 30 de partide anti-establishment au obţinut locuri în Consiliul Legislativ format din 70 de membri. La alegeri au participat 58% dintre alegătorii eligibili – un număr record. Cinci dintre candidaţii câştigători sunt lideri ai studenţilor, inclusiv Nathan Law din Partidul Demosisto şi Yau Wai-ching din Youngspiration, şi au participat la protestele pro-democraţie din 2014, cunoscute sub numele de “Revoluţia Umbrelelor”.

Mulţi dintre candidaţii care se declară pentru independenţă au fost descalificaţi la alegerile de duminică.

Beijingul a introdus, de asemenea, o lege controversată care a cerut candidaţilor să semneze un document în care aceştia să confirme că au înţeles faptul că Hong Kong-ul este o “parte inalienabilă a Chinei”. Mulţi au refuzat să semneze documentul.

Hong Kong-ul este fostă colonie britanică ce a fost returnată Chinei în 1997. Oraşul este condus pe baza unui regim politic de tipul “o ţară, două sisteme” care îi protejează libertăţile.

Totuşi, tineretul din Hong Kong se plânge de interferanţa tot mai mare a regimului comunist chinez în problemele interne ale oraşului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor