Băsescu le-a mulţumit lui Constantinescu şi Iliescu pentru meritele lor în privinţa aderării la NATO

Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Epoch Times România
21.11.2012

Traian Băsescu le-a mulţumit miercuri tuturor celor care au contribuit la integrarea României în NATO, cu ,,menţionarea specială" a meritelor foştilor preşedinţi ai României Emill Constantinescu şi Ion Iliescu.

,,Permiteţi-mi în încheiere să îi felicit aici pe toţi cei care au contribuit la această realizare a României, cu menţionarea specială a meritelor preşedintelui Emil Constantinescu şi a preşedintelui Ion Iliescu, pe cei care luptă în teatrele de operaţiuni şi în misiunile alianţei, să-i felicit pe toţi românii la 10 ani de la invitarea noastră oficială în spaţiul euro atlantic. Vă mulţumesc", a spus preşedintele ţării la ceremonia prilejuită de împlinirea a 10 ani de la invitarea României la NATO.

La rândul său, Emil Constantinescu a susţinut că au fost câteva momente în timpul mandatului său pe care le consideră ,,pietre de hotar" pe drumul integrării României la NATO. ,,Au fost câteva momente în timpul mandatului meu pe care le consider pietre de hotar pe drumul integrării în NATO. Este vorba de nominalizarea României la summitul NATO de la Madrid (...), şi de asemenea renominalizarea României pe primul loc pentru integrarea în valul doi la summitul NATO aniversar de la Washington", a punctat el.

,,În acelaşi timp a existat un preţ extrem de dificil pe care poporul român l-a plătit pentru reformele asociate acestui proces. În primul rând aş vrea să apreciez solidarittea la fel, fără precedent a tuturor forţelor politice în jurul acestui proiect. Şi nu o solidaritate declarativă, ci o solidaritate care a avut loc în momentul unor decizii dificile, sau atunci când mineriadele au pus în pericol sistemul democratic român şi numai această solidarizare rapidă a tuturor forţelor politice din România a permis ca în acel moment să avem prima aflare deplină a proeminenţei legii şi a capacităţilor instituţilor de a apăra ordinea de drept", a completat fostul preşedinte al ţării.

El a mai spus că dacă există ,,un sens profund" pe care ar trebui să îl deducem cu ocazia aniversării a 10 ani de la invitarea ţării la NATO este faptul că nu greutăţile produc dificultăţi pentru o naţiune, ci lipsa unui proiect istoric, şi lipsa unei solidarităţi a tuturor forţelor politice active ale naţiunii noastre. ,,Dacă există un sens profund pe care putem să îl deduccem cu ocazia acestei aniversări este după părerea mea faptul că nu greutăţile produc dificultăţi pentru o naţiune, ci lipsa unui proiect istoric, lipsa unei solidarităţi în jurul unui proiect. Şi cred că acum modul în care noi putem să omagiem cel mai bine, să aniversăm cel mai bine acest eveniment este acela de a crea un nou proiect istoric pentru România, capabil să solidarizeze toate forţele active ale naţiunii noastre", a opinat Emil Constantinescu.

De asemenea, Ion Iliescu a declarat că din 1989 două obiective strategice de politică externă au dominat întreaga politică a României şi a unit toate forţele politice, şi anume intrarea în UE şi aderarea la NATO. ,,Cred că este semnificatică această amintire a unui moment în devenirea noastră de după 1989, pentru că pe lângă probleme de fond ale transformărilor pe care le-a cunoscut societatea românească în acest timp, două obiective strategice de politică externă au dominat întreaga noastră politică şi au unit toate forţele politice: integrarea în UE, integrarea în NATO (...)", a punctat pesedistul.

Reuniunea de la Praga a fost în sine un moment politic cu o semnificaţie deosebită. Atunci am participat cu o delegaţie, cu Adrian Năstase premier, cu Mircea Geoană, Ioan Mircea Paşcu, reprezentanţii Guvernului şi am semnat aderarea noastră la NATO. Apoi, ne-am întors la Bucureşti, la mitingul la care a participat şi preşedintele SUA, George Bush, când a rămas în memorie apariţia curcubeului. A fost o zi ploioasă în timpul mitingului nostru de consemnare a acelui moment şi a apărut curcubeul. Când m-am dus în vizită la Casa Albă era fotografia cu curcubeul de la Bucureşti. Aşa a şi rămas în memorie - curcubeul de la Bucureşti care a marcat intrarea noastră în NATO", a amintit Ion Iliescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor