Băsescu, după alegerile din Moldova: "Cetăţenii Republicii Moldova au dat o amânare parcursului european al ţării!"
alte articole
Fostul şef al statului, Traian Băsescu, şi-a exprimat, duminică, pe facebook, regretul că prin votul lor cetăţenii Moldovei "au dat o amânare parcursului european al ţării."
"Îmi pare rău, Maia Sandu, nu atât pentru tine, pentru că oamenii politici nu stârnesc niciodată compasiune, dar îmi pare tare rău că cetăţenii Republicii Moldova, prin votul lor, au dat o amânare parcursului european al ţării.
Oricum, eu voi continua să susţin parcursul european şi drumul către UNIREA cu România al ţării din stânga Prutului.", scrie Băsescu pe pagina sa de socializare.
Reamintim că potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor, candidatul socialiştilor, prorusul Igor Dodon, a fost ales preşedinte.
Anterior turului de scrutin de duminică, Băsescu lansa un apel către basarabeni, cerându-le să o voteze pe Maia Sandu.
"Aş vrea ca astăzi, cu câteva zile înainte de votul decisiv din Republica Moldova, care va avea loc duminică, 13 noiembrie, să îi îndemn pe toţi cetăţenii Republicii Moldova şi în mod special pe cei care deţin şi cetăţenie română şi mai special, pe cei care trăiesc în România, cei 100 de mii care trăiesc în România să meargă duminică la vot. Şi eu voi merge la vot şi vă aduc proba, sunt cetăţean al Republicii Moldova cu acte în regulă, voi merge la vot şi voi vota Maia Sandu, ca soluţie de menţinere a cursului pro-european al Republicii Moldova. Altfel, cu Dodon, Republica Moldova va fi îngropată în Uniunea Vamală a Moscovei. Iar ce înseamnă uniunea vamală pot vedea cetăţenii Moldovei privind spre Belarus.", a declarat Traian Băsescu, prezentând camerelor de luat vederi paşaportul moldovenesc.