Băsescu despre declaraţiile lui Rogozin: "Cred că era nervos şi a vorbit gura fără el"

Traian Băsescu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
11.05.2014

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat declaraţiile vice-premierului rus Dmitri Rogozin, care a ameninţat ieri că va survola România cu un bombardier, drept o declaraţie făcută la nervi.

"Cred că era nervos şi a vorbit gura fără el. La Rogozin nu-i nimic de mirare din punctul ăsta de vedere", a declarat Băsescu, pentru Mediafax, la Arad.

"Cei care au luat decizia cred că ştiu ce fac şi cum interpretează restricţiile puse unor persoane. Rogozin este una dintre persoane (vice-premierul rus se află din martie pe lista de sancţiuni a Consiliului European şi nu are dreptul să zboare în spaţiul Uniunii Europene n.r.). Să-i fie de bine", a mai declarat şeful statului, rugat de jurnalişti să comenteze faptul că Rogozin a acuzat că România nu-i permite trecerea prin spaţiul său aerian.

România, la cererea NATO, a închis spaţiul aerian pentru avionul vice-premierului rus. Dimitri Rogozin se află din martie pe lista de sancţiuni a Consiliului European şi nu are dreptul să zboare în spaţiul Uniunii Europene. Kievul a anunţat, de asemenea, că nu va permite aeronavei lui Rogozin să survoleze teritoriul ucrainean.

Reamintim că vice-premierul rus a ţinut-o sâmbătă din nervi în nervi. Nemulţumit de faptul că autorităţile de la Bucureşti au decis să interzică tranzitul avionului său prin spaţiul aerian românesc, Rogozin a ameninţat pe contul său de Twitter că data viitoare va zbura cu bombardierul strategic TU-160.

După ce Kremlinul a fost contactat de Ministerul Afacerilor Externe pentru clarificări, Dmitri Rogozin a continuat pe contul său de Twitter: "Ei bine, domnilor din România, în curând vă vom explica totul - cine sunteţi şi ce credem despre voi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor