Barometrul evreilor din Odesa

Comunitatea evreiască din Ucraina este divizată în faţa actualului conflict, dar purtătorii ei de cuvânt înclină totuşi spre Kiev. În Imperiul ţarist, guvernatorii erau de obicei aristocraţi şi militari care de multe ori aveau nevoie de un consilier sclipitor care să-i sfătuiască: aşa numitul 'evreu adjunct al guvernatorului' (Umny evrei pri gubernatore) imortalizat de literatura rusă, informează ziarul La Vanguardia.

Bine conectat la realitate şi cu un instinct de supravieţuire proverbial, acest consilier rezolva multe probleme ale politicii ruse, iar guvernatorul îşi atribuia apoi meritele. Dacă politica rusă din secolele XIX şi XX, atât pe vremea ţarilor cât şi a bolşevicilor, nu se putea dispensa de consilierul evreu, ce se mai vorbim atunci de Odesa, teritoriul cel mai liber şi mai evreu al Imperiului? - se întreabă ziarul spaniol.

Oraşul este o bijuterie arhitecturală şi a fost şi continuă să fie un teritoriu deschis şi tolerant. Spre deosebire de Varşovia, cealaltă mare metropolă evreiască din Europa de Est, evreii nu au avut aici un ghetou, ci au trăit acolo unde au vrut. Climatul de libertate i-a făcut pe mulţi evrei ai Imperiului consideraţi cetăţeni de categoria a doua să vină în acest oraş unde a înflorit cultura lor.

Odesa este oraşul lui Şalom Aleihem, cel mai mare dramaturg de limbă idiş, al lui Haim Nahman Bialik, unul din părinţii poeziei moderne evreieşti, dar şi a numeroşi istorici şi filosofi precum Simon Dubnov, Isaac Leib Peretz, Ahad Haam sau al scriitorului Isaac Babel, autor al celebrei 'Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa', care a fost lichidat de Stalin.

O mare parte din populaţie a fost decimată de Holocaust. Din cei 3 milioane de evrei înregistraţi în 1939 în Ucraina, au mai rămas azi 500.000 - doar 1% din populaţie. Doar în regiunea Odesa, ocupată de nazişti în alianţă cu românii în timpul războiului, au fost masacraţi peste 200.000 de evrei. Ce a mai rămas de atunci? Doar rămăşiţe dar moştenirea continuă.

În URSS, 'evreul din Odesa' a rămas o instituţie în interiorul acelui cosmopolitism sovietic în care au convieţuit evrei din întreaga lume, expulzaţi din Spania şi din alte părţi ale Europei, unde coreligionarii lor erau exterminaţi în Germania nazistă şi discriminaţi şi maltrataţi în Rusia sovietică. Azi în Ucraina trăieşte a treia comunitate evreiască din Europa şi a cincea din lume.

În Odesa au rămas aproape o amintire. Mulţi evrei au plecat în 1991. Îmbarcaţi pe vase, ei au plecat în Israel, Germania sau SUA. Azi mulţi dintre cei care au plecat în 1991 se întorc din lipsă de adaptare, dezamăgire sau teamă faţă de lipsa de securitate din Israel. 'Se întorc cu miile în fiecare an, dar cu paşaportul dublu în buzunar' (israelian sau german, pe lângă cel ucrainean), spun purtătorii de cuvânt ai comunităţii. Mulţi tineri israelieni, care nici măcar nu vorbesc ucraineana, vin să studieze aici medicina, este mult mai ieftin, explică ei...

Cum se văd din interiorul comunităţii ultimele date ale crizei ucrainene şi cum sunt interpretate din punctul lor instinctiv de pericol? Cu îngrijorare, desigur, dar din puncte de vedere diferite. În primul rând sare în ochi lipsa de unitate: întâlneşti evrei atât la mitinguri favorabile Rusiei, cât şi la cele comuniste (PC ucrainean, care nu este 'pro moscovit' şi ceva mai nuanţat) sau printre susţinătorii Maidanului.

Mulţi alţii se declară pur şi simplu 'neutri', cum fac mulţi locuitori din Odesa care simpatizează în multe aspecte cu Maidanul (în ce priveşte componenta justiţiară şi antioligarhică), dar resping atitudinea violentă a extremismului ucrainean fascistoid ce reaminteşte de ursul rus. În Ucraina există mulţi evrei foarte activi în politică şi printre magnaţi.

La Odesa, unul din aspiranţii la primărie este Eduard Gurvitz, evreu din partidul Udar condus de fostul pugilist Vitali Kliciko, care are la rândul său rădăcini evreieşti. Dar în mijlocul acestei adversităţi iese în evidenţă un element important: oficial, comunitatea susţine noul guvern de la Kiev, iar cum reprezentanţii acestei comunităţi sunt consideraţi un barometru al politicii ţării, este un aspect ce trebuie avut în vedere, conchide La Vanguardia.