Barack Obama: Statele Unite şi Cuba vor normaliza relaţiile diplomatice

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, miercuri, că Statele Unite şi Cuba vor deschide un nou capitol în relaţiile diplomatice şi că vor crea noi oportunităţi la nivel bilateral, relatează Mediafax.
Preşedintele Barack Obama, 13 martie 2013 (MANDEL NGAN / AFP / Getty Images)
P. P.
18.12.2014

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, miercuri, că Statele Unite şi Cuba vor deschide un nou capitol în relaţiile diplomatice şi că vor crea noi oportunităţi la nivel bilateral, relatează Mediafax.

”Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunităţi la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relaţia dintre Statele Unite şi Cuba”, a declarat Obama.

Pe fondul anunţului privind normalizarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba, Casa Albă a adăugat că o vizită a preşedintelui american la Havana nu este exclusă.

”Nu s-a stabilit nimic până la acest stadiu (...), dar nu aş exclude o vizită a preşedintelui" Barack Obama în Cuba, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american. Dacă va avea ocazia de a se duce la faţa locului (...), preşedintele nu va rata această oportunitate”, a adăugat acesta.

De asemenea, îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi Cuba va duce la eliberarea unui agent american care a efectuat misiuni de spionaj şi care era deţinut de aproape 20 de ani, notează CNN. Pe lângă acesta, Cuba va mai elibera peste 50 de prizonieri la recomandarea Statelor Unite.

Relaţiile dintre cele două state vecine s-au înrăutăţit la începutul Războiul Rece, odată cu apropierea Uniunii Sovietice de Cuba, şi s-au agravat după ce Statele Unite au aflat că Uniunea Sovietică avea baze cu lansatoare de rachete nucleare în Cuba.

Pe fondul Războiului Rece, Statele Unite au aplicat o serie de sancţiuni şi embargouri Cubei, aducându-i un prejudiciu de cel puţin 100 de miliarde de dolari cât şi izolarea politică. Dar în ciuda căderii Uniunii Sovietice şi a detensionării relaţiilor internaţionale, Statele Unite au continuat atitudinea şi regimul de sancţiuni aplicat Havanei.

Miercuri, preşedintele american a mai anunţat că Washingtonul va adopta o nouă abordare privind statul vecin, precizând că va elimina restricţiile de călătorie între cele două ţări, va relua relaţiile diplomatice la nivel de ambasade şi va relua schimburile comerciale.

”Izolarea Cubei nu a funcţionat; este necesară o nouă abordare", a subliniat Obama, adăugând că solicita pe viitor normalizare relaţiilor la nivel medical şi eliminarea Cubei de pe lista ţărilor care susţin terorismul.

De asemenea, preşedintele Statelor Unite i-a mulţumit Papei Francisc pentru rolul de mediator cu statul cubanez. Francisc a trimis scrisori celor doi preşedinţi, Barack Obama şi Raul Castro, în timp ce Vaticanul a purtat negocieri cu delegaţiile celor două ţări.

Preşedintele cubanez, Raul Castro, fratele fostului dictator Fidel Castro, a confirmat normalizarea relaţiilor Cubei cu Statele Unite, precizând că embargoul impus ţării sale urmează să fie rezolvat.

”Am decis normalizarea relaţiilor, dar acest lucru nu înseamnă că a fost rezolvată problema principală, cea a embargoului economic”, a declarat Raul Castro.

Cele două naţiuni sunt separate de doar 150 de kilometri de apă şi cubanezii-americani au adus contribuţii substanţiale politicii, mediului de afaceri, culturii şi sportului din Statele Unite. Normalizarea relaţiilor dintre cele două va permite Statelor Unite să investească în Cuba şi să beneficieze de resursele naturale de gaze şi ţiţei descoperite în apele cubaneze.

Oficialii de la Casa Albă au adăugat, miercuri, că nu este o limită de timp pentru stabilirea noilor relaţii cu Havana, adăugând că atât guvernul cubanez cât şi cel american sunt interesaţi să reia relaţiile bilaterale cât mai repede posibil.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor