Băncile din Grecia înregistrează retrageri masive de capital înainte de alegeri
alte articole
Băncile din Grecia înregistrează retrageri masive de capital, pe fondul temerii că alegerile de duminică ar putea duce la ieşirea ţării din zona euro.
Rata retragerilor din băncile elene a crescut după alegerile legislative din mai, care nu au permis formarea unui guvern.
Astfel, pe parcursul anului 2011, circa 35 de miliarde de euro au fost retraşi din băncile din ţară, în timp ce depozitele se ridicau în aprilie la 165,9 miliarde.
În săptămâna de după alegerile din mai, grecii au retras 700 de milioane de euro pe zi, au declarat preşedintele grec Karolos Papoulias.
Iar rata retragerilor a a crescut din nou în ultimele zile, ajungând la circa 800 de milioane de euro pe zi.
Un reprezentant bancar, citat sub acoperirea anonimatului de BBC News, a dat asigurări că efectul retragerilor nu este destabilizator încă.
Se pare că o parte dintre bani sunt folosiţi pentru a cumpăra produse alimentare de bază, precum făină, zahăr sau ulei. "Oamenii sunt îngriziţi de întoarcerea la drahmă şi unii cred că este bine să îşi umple cămara cu produse alimentare", a explicat un reprezentant al supermarketurilor.