Banca Mondială solicită Rusiei disciplină bugetară (revista presei)

Banca Mondială îi cere Rusiei disciplină bugetară, amintindu-i că trebuie să se pregătească de următoarea criză, scrie Vedomosti în ediţia de miercuri.
. (MIKE CLARKE/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
28.03.2012

Banca Mondială îi cere Rusiei disciplină bugetară, amintindu-i că trebuie să se pregătească de următoarea criză, scrie Vedomosti în ediţia de miercuri. Minimum necesar este să reducă dependenţa bugetului de petrodolari. Chiar dacă PIB-ul ţării a depăşit nivelul anterior crizei, rezervele Băncii Centrale cresc, iar după indicele bunăstării populaţiei, ţinând cont de inflaţie şi rata şomajului, Rusia întrece multe state europene, cea mai mare parte a succeselor este legată de preţul ridicat al petrolului, ceea ce înseamnă că economia devine tot mai dependentă de acesta.

Dacă nu s-ar ţine cont de petrol, deficitul contului curent a atins în 2011 nivelul record de 13% din PIB, iar cel bugetar se menţine la 10% din PIB. Petrolul scump nu ajută economia în sine: ritmul de dezvoltare a industriei prelucrătoare a încetinit, volumul investiţiilor străine directe nu este mare, scurgerile de capital continuă, inflaţia ar putea creşte în a doua jumătate a anului. Din aceste motive, Banca Mondială a evaluat în scădere creşterea PIB-ului Rusiei de la 3,8% la 3,5% în 2012.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a afirmat că puterea trebuie să discute cu opoziţia, chiar dacă este dur criticată şi consideră că, în viitorul apropiat, în Rusia nu va mai exista 'opoziţie nesistemică', mai scrie presa rusă. Radicalii care nu respectă legislaţia sunt infractori, nu politicieni, a spus actualul şef al statului rus, relatează Nezavisimaia Gazeta.

Unii experţi, citaţi de Kommersant, sunt de părere că Medvedev încearcă să se menţină ca politician, în condiţiile în care tandemul cu Vladimir Putin nu va mai exista. Alţii sunt convinşi că reforma politică a fost iniţiată pentru a-i înlesni mandatul lui Vladimir Putin, care va fi învestit preşedinte la 7 mai. Actualul lider de la Kremlin propune renunţarea la termenul de 'opoziţie nesistemică' (radicală, neparlamentară), deoarece prin el se subînţelege că ar fi vorba de adepţi ai revoluţiei portocalii, a explicat şeful Institutului de dezvoltare contemporană, Igor Iurghens.

Nezavisimaia Gazeta aminteşte că Medvedev este autorul legii care simplifică înregistrarea partidelor, deschizând drumul în politica largă pentru formaţiunile care au doar 500 de membri (reducând de 80 de ori pragul anterior, de 40.000 de persoane). Documentul ar urma să fie promulgat la următoarea întâlnire a lui Medvedev cu liderii formaţiunilor neînregistrate, fixată pe 2 aprilie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor