Avocatul lui Năstase : Mergem la CEDO, contestăm sentinţa şi pe cale extraordinară
alte articole
Avocatul lui Năstase, Adrian Miclescu, a precizat că prin rămânerea definitivă a deciziei din dosarul "Trofeul calităţii" s-au epuizat căile ordinare de atac şi astfel este îndeplinită condiţia pentru ca viciile procedurale din dosar să poată fi contestate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Miclescu a mai precizat că pentru adresarea către CEDO nu este obligatorie consumarea căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală, respectiv contestaţia în anulare sau revizuirea de fond.
Avocatul Miclescu a mai spus că apărarea lui Adrian Năstase se va adresa CEDO şi, în paralel, va analiza oportunitatea de a introduce şi o astfel de cale extraordinară de atac la instanţa supremă din ţară.
Ion Cazacu, alt avocat al lui Năstase, a declarat că este consternat de decizia în dosarul "Trofeul calităţii".
"O consider cea mai mare eroare judiciară de care eu am luat cunoştinţă, aşa că România va avea mult de plătit în urma contestării acestei decizii la CEDO", a precizat Ion Cazacu.
De ce a fost condamnat Năstase
Adrian Năstase este primul premier al României după 1989 care a fost condamnat la închisoare. Pedeapsa a fost dată de judecători pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Procesul său, început în 2009, s-a finalizat miercuri cu o sentinţă-surpriză: doi ani de puşcărie. Dosarul în care a fost condamnat, "Trofeul Calităţii", nu părea să ridice probleme prea mari pentru fostul premier care nu s-a aşteptat să se ajungă la această sentinţă.
Totul a început în 2009, când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, pe 20 ianuarie.