Adrian Năstase s-a împuşcat lângă jugulară şi va fi operat joi dimineaţă
alte articole
Adrian Năstase are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc deţinută legal, conform unor surse medicale. Ioan Lascăr, medic chirurg de la spitalul Floreasca, a declarat că fostul premier este stabil, monitorizat la terapie intensiva şi că va fi operat cel mai probabil joi dimineaţă. Surse medicale au declarat că glonţul nu a rămas în corp, aşa cum s-a sugerat anterior.
Fostul premier Adrian Năstase va fi operat joi dimineaţa, decizia de amânare a intervenţei chirurgicale fiind luată pentru stabilizarea funcţiilor vitale ale pacientului, a spus prof. dr. Ioan Lascăr de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
"Pacientul va fi supus unor investigaţii complexe. În momentul de faţă este stabil, conştient şi se află internat la Terapie Intensivă. Există şi situaţii medicale în care este presantă intervenţia chirurgicală, dar în acest caz a fost necesară stabilizarea pacientului. De aceea va fi operat cel mai probabil joi dimineaţă şi nu s-a intervenit chirurgical în cursul nopţii", a spus prof. dr. Lascăr.
Politicianul va fi operat de o echipă multidisciplinară.
De ce a fost condamnat Năstase
Adrian Năstase este primul premier al României după 1989 care a fost condamnat la închisoare. Pedeapsa a fost dată de judecători pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Procesul său, început în 2009, s-a finalizat miercuri cu o sentinţă-surpriză: doi ani de puşcărie. Dosarul în care a fost condamnat, "Trofeul Calităţii", nu părea să ridice probleme prea mari pentru fostul premier care nu s-a aşteptat să se ajungă la această sentinţă.
Totul a început în 2009, când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, pe 20 ianuarie.