Avocatul Doru Trăilă îl execută silit pe afaceristul care i-a denunţat la DNA pe el şi pe generalii Coldea şi Dumbravă

Un executor judecătoresc a pus poprire, la solicitarea Casei de avocatură Doru Trăilă şi Asociaţii, pe conturile companiei Sanimed Internaţional, deţinută de omul de afaceri Cătălin Hideg, afaceristul care i-a denunţat la DNA pe Trailă şi foştii grei ai SRI, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă.
Poprirea a fost pusă pentru a recupera suma de peste 1.500.000 de lei (peste 300.000 de euro) din cadrul contractului de asistenţă juridică, document considerat de DNA un paravan pentru trafic de influenţă, potrivit unor documente consultate de G4Media.ro. În plus, executorul a somat compania lui Hideg să achite creanţa, în caz contrar îi va executa silit activele.
Executorul a obţinut acordul Judecătoriei Giurgiu.
”Este o mare nebunie. Dacă nu a reuşit doamna Kovesi să îmi închidă compania, au reuşit ei prin acest act de poprire a conturilor cu acest executor judecătoresc.
Şi dacă tot au făcut-o şi astăzi, mi-au luat toţi banii şi din contul firmei de la Banca Transilvania, care era de altfel ultimul care mai rămăsese, şi din Trezorerie, îi aştept mâine dimineaţă să vină să le dau cheile şi să conducă ei mai departe destinele şi viitorul companiei Sanimed. Le urez succes şi îi aştept mâine să vină să ia compania în primire”, a declarat omul de afaceri Cătălin Hideg pentru G4Media.ro.
În noiembrie anul trecut, omul de afaceri Cătălin Hideg a semnat un contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură Doru Trailă şi Asociaţii în valoare de 600.000 de euro din care a achitat efectiv doar 100.000 de euro.
După ce a fost condamnat în prima instanţă la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene legat de realizarea centrului medical de recuperare pentru vârstnici RecuMed din Călugăreni, Hideg a formulat un denunţ la DNA împotriva avocatului Doru Trăilă şi a generalilor SRI în rezervă Dumitru Dumbravă şi Florian Coldea.
El a susţinut că, în realitate, contractul de asistenţă juridică a fost un paravan pentru a cumpăra influenţă din partea generalilor SRI ca să scape de dosarul penal. În schimbul a 600.000 de euro, avocatul Trăilă şi generalul Dumbravă i-ar fi promis lui Hideg că îl ajută să obţină o condamnare cu suspendare şi să scape de controlul judiciar în condiţiile în care judecătorul din dosar, Cătălin Gabriel Bunea, a fost studentul lui Doru Trailă (care e şi profesor universitar).
Articolul integral poate fi citit aici.