Autorităţile transnistrene intenţionează să atragă peste 2 mlrd. $ în economia regiunii într-un termen de trei ani

Guvernul autoproclamatei RMN se ghidează în politica investiţională de un scop strategic: atragerea unor investiţii de peste $2 mlrd. în economia Transnistriei, în următorii trei ani, a declarat, joi, preşedintele guvernului, Piotr Stepanov, la deschiderea ediţiei a III-a a Forumului Transnistrean al Investiţiilor, la Tiraspol.
În luarea sa de cuvânt, responsabilul a enunţat premisele atingerii acestui obiectiv: "tendinţele pozitive serioase în economia Transnistriei - cursul valutar s-a stabilizat, inflaţia s-a încetinit considerabil, condiţiile de gospodărire s-au simplificat considerabil pentru exportatori". Premierul tiraspolean a afirmat că în anii 2010-2012 "în economia republicii s-au investit 4,6 mlrd. rub. ($420 mil.), investiţiile în dezvoltarea durabilă a sectorului agricol au crescut de 1,6 ori, o dinamică pozitivă în evoluţia investiţiilor se atestă în sectorul de deservire transport-telecomunicaţii şi în sectorul serviciilor ale economiei".
Între avantajele concurenţiale ale Transnistriei el a enunţat "situaţia geografică unică la coridoarele de transport şi energetice strategice; politica tarifară flexibilă a statului în domeniul aprovizionării cu energie; existenţa unor branduri de marfă autohtone cunoscute; asigurarea cu un potenţial de muncă foarte bine instruit". "Pentru investiţiile străine se prevede reducerea cotei impozitului pe venitul organizaţiilor cu 50% pe termen de cinci ani, cu condiţia investirii a peste $500 mii în capitalul social, cu 30 % - cu condiţia investirii a $250 mii - $500 mii, şi cu 10% - la investirea a $10 mii - $250 mii. Pentru agenţii de activitate inovaţională se prevede dreptul de obţinere a înlesnirilor prin scutire de impozitul pe veniturile întreprinderilor pe termen de până la 10 ani în funcţie de suma investiţiilor în construcţiile de obiective, achiziţiile şi reglările de utilaje şi de numărul locurilor de muncă înfiinţate suplimentar. Se prevăd înlesniri fiscale şi pentru organizaţiile de credit, de ştiinţă care contribuie la realizarea proiectelor de inovare, promovarea elaborărilor ştiinţifice, precum şi la reutilarea producţiilor, efectuarea elaborărilor ştiinţifice, la efectuarea perfectării vamale a utilajelor şi materiilor prime importate şi a produselor exportate", a precizat Stepanov.
El a menţionat că pentru dezvoltarea industriei, guvernul planifică să îmbunătăţească condiţiile de atragere a investitorilor în sectoarele cu o cotă sporită a valorii adăugate, precum tehnologiile TI, construcţiile de aparataj, biotehnologiile; să stimuleze implementarea de tehnologii noi, conservatoare de energie şi eficiente energetic; să elaboreze şi să implementeze mecanisme de încurajare a investiţiilor în zonele industriale cu un nivel insuficient al activităţii de afaceri.
Potrivit Infotag, la forumul care va ţine două zile participă circa 50 de oameni de afaceri din 20 de ţări, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor străine şi ai organismelor internaţionale, acreditate în R.Moldova. 104 proiecte de investiţii sunt prezentate la forum.