Atletism: Triplusaltista Cristina Bujin, locul 2 la reuniunea de la Budapesta, cu 13,91 m (SB)

Cristina Bujin. (MUSTAFA OZER / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.07.2013

Miercuri seara, în cadrul reuniunii atletice de la Budapesta, în proba feminină de triplusalt, Cristina Bujin, campioana României, s-a situat pe locul secund, cu 13,91 m, cel mai bun rezultat al sezonului, după rusoaica Irina Gumeniuk - 14,15 m.

De asemenea, la acest tradiţional miting atletic, Memorialul Istvan Gyulai, organizat în onoarea regretatului fost secretar general al IAAF, a fost invitat şi Mihai Donisan, care s-a clasat pe locul 3 la săritura în înălţime, cu 2,24 m, pe primul loc situându-se grecul Knstandinos Barios - 2,38 m.

Proba vedetă a concursului a fost cea de 100 m, atât la feminin, cât şi la masculin. La feminin, vicecampioana olimpică americană Carmelita Jeter s-a impus cu 11"07/100, fiind urmată de deţinătoarea celei mai bune performanţe mondiale a sezonului, cu 10"83/100, Kelly-Ann Baptist, acum a doua cu 11"15/100.

În proba similară masculină, s-a impus fostul campion mondial Kim Collins (Saint Kitts and Nevis), care a reuşit să coboare sub 10 secunde, în pofida vântului potrivnic, fiind cronometrat în 9"99/100, înaintea jamaicanului Kemar Bailey-Cole - 10"07/100.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor