Atletism: Constantina Diţă, campioană şi la 5.000 m, dar nu merge la Mondiale

Campionatele naţionale de atletism s-au încheiat duminică seara la Stadionul Dinamo din Bucureşti, foile de concurs consemnând participarea a 347 de sportivi (214 băieţi şi 133 fete), din nu mai puţin de 105 cluburi din toată ţara, cifră impresionantă în sine, într-un moment în care sportul nostru se comprimă ca număr de unităţi de performanţă.
Şi în ziua a doua, campioana olimpică la maraton Constantina Diţă a luat startul într-o probă de fond, neobişnuită pentru ea, cea de 5.000 m, pe care, de altfel, a şi câştigat-o, în 16"43"27/100. Spre deosebire, însă, de succesul de sâmbătă de la 10.000 m, victoria dinamovistei a fost contestată până în ultimii metri de junioara (care, fără exagerare, ar fi putut să-i fie, ca vârstă, fiică), Roxana Bîrcă, de la CSS Triumf Bucureşti, care a sosit la câteva lungimi, în 16"47"57/100. Din păcate, aflată în urmă cu pregătirea, din cauza unei uşoare accidentări, pentru cursa regină, care a consacrat-o, dovadă şi kilogramele în plus, Constantina Diţă nu va lua startul şi la maratonul mondial de peste 3 săptămâni.
Iată medaliaţii de duminică ai Campionatelor naţionale de atletism 2009:
400 m garduri feminin
1. Angela Moroşanu (CS Dinamo Bucureşti) - 53.95
2. Anamaria Ioniţă (CSM Brăila) - 59.21
3. Florina Loredana Rusu (CSM Giurgiu) - 60.46
400 m garduri masculin
1. Attila Csongor Nagy (CS Satu Mare) - 51.68
2. Constantin Bogdan Tucă (CS Farul Constanţa) 51.96
3. Paul Dan Paşcalău (LPS Cluj Napoca) - 53.16
800 m feminin
1. Elena Mirela Lavric (LPS Vaslui) - 2:03.50
2. Mihaela Silvia Neacşu (CSM Craiova) - 2:03.83
3. Ancuţa Bobocel (CS Dinamo Bucureşti) - 2:04.09
Suliţă masculin
1. Levente Andrei Bartha (CSA Steaua Bucureşti) - 73,29 m
2. Alexandru Crăescu (SCM Bacău) - 69,00 m
3. George Adrian Neculau (SCM Bacău) - 63,94 m
200 m feminin
1. Andreea Luiza Ogrăzeanu (CSS Alexandria) - 23.47
2. Anamaria Ioniţă (CSM Brăila) - 23.92
3. Alina Andreea Panainte (CSA Steaua Bucureşti) - 24.41
Lungime masculin
1. Bogdan Tudor (CSA Steaua Bucureşti) - 7,53 m
2. Adrian Vasile (CS Farul Constanţa) - 7,43 m
3. Dănuţ Marian Simion (CS Rapid Bucureşti) - 7, 40 m
Aruncarea ciocanului masculin
1. Ion Cosmin Sorescu (CSM Craiova) - 70,20 m
2. Andrei Alestar (CS Viitorul) - 65,86 m
3. Adrian Cristian Pop (CS Crişul Oradea) - 65,40 m
Greutate masculin
1. Laurenţiu Florin Popa (CSM Giurgiu) - 18,36 m
2. Mihai Liviu Grasu (CS Dinamo Bucureşti) - 17,46 m
3. Sergiu Ursu (CS Dinamo Bucureşti) - 16.47 m
Înălţime feminin
1. Esthera Petre (CSS 5 Bucureşti) - 1,84 m
2. Andreea Ispan (CSU Oradea) - 1,84 m
3. Daniela Stanciu (CSM Bucureşti) - 1,80 m
200 m masculin
1- Marian Cătălin Cîmpeanu (SCM Bacău) - 21.13
2. Vasile Boboş (CSM Cluj Napoca) - 21.21
3. Paul Dănuţ Ceici (CSM Craiova) - 21.31
5.000 m feminin
1. Constantina Diţă Tomescu (CS Dinamo Bucureşti) - 16:43.27
2. Roxana Elisabeta Bîrcă (CSS Triumf Bucureşti) - 16:47.57
3. Cristina Vasiloiu (CS Olimpic Craiova) - 16:53.36
800 m masculin
1. Ionuţ Zaizan (CS Ştiinţa Bacău) - 1:47.14
2. Cristian Vorovenci (CS Ştiinţa Bacău) - 1:47.86
3. Adrian Valentin Cîrnaru (CSM Piteşti) - 1:48.57
Aruncarea ciocanului feminin
1. Bianca Florentina Perie (LPS Roman) - 69.40m
2. Mihaela Melinte (SCM Bacău) - 68,47 m
3. Oana Georgiana Băran (CS Viitorul) - 57, 92
Suliţă feminin
1. Monica Stoian (CSA Steaua Bucureşti) - 58,93 m
2. Maria Nicoleta Negoiţă (CS Petrolul Ploieşti) - 53,73 m
3. Ramona Constanţa Anghelaş (CSM Brăila) - 53,10 m
5.000 m masculin
1. Marius Viorel Ionescu (CSM Craiova) - 14:05.25
2. Cristinel Irimia (CSA Steaua Bucureşti) - 14:05.56
3. Ionuţ Florin Enache (CSM Piteşti) - 14:08.93
ştafeta 4x400 m feminin
1. CS Dinamo Bucureşti - 3:39.91
2. LPS Cluj Napoca - 3:43.79
3 CSM Timişoara - 3:45.79
Lungime feminin
1. Viorica Ţigău (CS Dinamo Bucureşti) - 6,52 m
2. Alina Militaru (CS Ceahlăul Piatra Neamţ) - 6,49 m
3. Cornelia Deiac (CSU Oradea) - 6,46 m
Prăjină feminin
1. Monika Gombar Monika (CSM Bucureşti) - 3,60 m
2. Meda Vlad (CSM Călăraşi) - 3,50 m
3. Lavinia Scurtu (Asoc.CS Condorul Lilieci Bacău) - 3,40 m
ştafeta 4x400 m masculin
1. SCM Bacău - 3:14.85
2. CS Farul Constanţa - 3:15.44
3 CSM Sf.Gheorghe - 3:16.47