Atentatele din Irak: nu erau împotriva ocupaţiei militare?
alte articole
Mai exact, numărul totalul al morţilor provocat de aceste acte de terorism în cele şase luni prealabile retragerii americane a fost de 205, altfel spus o medie de 34 pe lună. În celelalte şapte luni care au urmat, numărul victimelor a crescut la 447, reprezentând o medie de 64 pe lună. Faptul că trupele americane au părăsit Irakul, nu a dus nici la dispariţia, nici la reducerea terorismului sinucigaş. Dimpotrivă, numărul lunar al victimelor s-a dublat.
Iar dacă la acesta se adaugă şi cei care şi-au pierdut viaţa în urma exploziei unor maşini capcană, atunci cifra morţilor creşte de cinci ori. Şi este vorba de o simplă contabilizare a victimelor, fără a mai pune la socoteală consecinţele acestor atentate teroriste asupra populaţiei. În lipsa militarilor americani, împotriva cui se îndreaptă acum aceste terorism? Cei ucişi în atentatele sinucigaşe din primele şapte luni ale anului 2012 au fost aproape în totalitate irakieni.
Nouă din zece erau civili şi unul singur aparţinea unei forţe de securitate sau altei instituţii oficiale. Şi, mai grav, marea majoritate a civililor irakieni ucişi în aceste atentate teroriste erau şiiţi. De unde deducem faptul că aceste atentate intervin în locuri unde, din motive de cult sau de reşedinţă, se concentrează populaţia de religie şiită, majoritară în ţară. Sunt însă şi irakieni suniţi, opuşi terorismului, care devin victime ale atentatelor.
Prin urmare, cine sunt aceşti terorişti? Practic aceiaşi care folosesc aceste metode oneroase din 2004. În special membrii Al-Qaeda din Mesopotamia, ai căror lideri asumă responsabilitatea acestor acte de terorism prin canalul lor Al Furqan şi, aşa-numitul Stat Islamic al Irakului (EII). Deşi a pierdut în bună parte accepţia, de care se bucurat în urmă cu cinci sau şase ani între irakienii suniţi, ramura Al-Qaeda rămâne activă şi dispune de suficiente resurse pentru a comite acte letale cu ajutorul celor o mie de militanţi proprii, sau veniţi din întreaga lume arabă.
La începutul anului 2007, când violenţa teroristă din Irak a atins cele mai mari cote din istoria ţării, doar un sfert din ţinte şi victime erau americani. În acele vremuri, strategia acestui tip de terorism - care în opt la sută din cazuri se manifestă sub formă de atentate sinucigaşe - se baza mai puţin pe rezistenţa împotriva trupelor americane, decât pe impunerea propriei dominaţii asupra unei părţi a teritoriului şi pe impulsionarea antagonismelor sectare. Încă de atunci realitatea terorismului nu era dată de ocupaţia militară, lucru care se poate vedea acum mult mai evident, conchide ziarul.
