Atentat Burgas: Teroristul Ricco ar fi fugit prin România (presa bulgară)

Unul dintre cei trei complici ai atacatorului de la Burgas a fugit din Bulgaria prin România, scrie joi cotidianul sofiot 24 Ceasa.
Fum deasupra aeroportului Burgas provenit de la atentatul cu bombă care a făcut numeroase victime, 18 iulie 2012, Bulgaria (STR / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
07.02.2013

Unul dintre cei trei complici ai atacatorului de la Burgas a fugit din Bulgaria prin România, scrie joi cotidianul sofiot 24 Ceasa. Carnetul contrafăcut folosit de teroristul cu numele Ricco a fost găsit pe 1 august, la 13 zile după atentatul antiisraelian de la Burgas, într-o parcare pe drumul între oraşele Razgrad şi Ruse. Un şofer de tir a descoperit permisul de conducere care atârna pe gardul restaurantului Derventa lângă localitatea Ţar Kaloian. Actul era foarte murdar şi cel mai probabil fusese aruncat cu câteva zile în urmă. Chelnerii şi bucătarii de la restaurant au declarat pentru 24 Ceasa că acolo de obicei nu opresc autocare, decât foarte rar autocare româneşti cu copii. Din această cauză ei presupun că teroristul a călătorit spre România cu maşina şi a traversat frontiera prin podul dintre Ruse şi Giurgiu.

Cei patru terorişti au închiriat patru maşini în timpul şederii lor în Bulgaria. Ei se deplasau în zona litoralului şi au pregătit atentatul în care pe 18 iulie şi-au pierdut viaţa cinci turişti israelieni şi un bulgar, în afară de atacator.

Ziarul aminteşte că ministerul bulgar de interne, Ţvetan Ţvetanov, a afirmat marţi că două dintre persoanele implicate în atentatul antiisraelian de la Burgas fac parte din facţiunea militară a mişcării şiite libaneze Hezbollah, aceasta fiind prima dată când Bulgaria a acuzat direct mişcarea libaneză pentru atacul terorist. Ţvetanov a declarat că cele trei persoane despre care există dovezi că au legătură cu atentatul au folosit acte de identitate care s-au dovedit a fi contrafăcute, cu originea în statul Michigan. Cei trei bărbaţi au fost în Bulgaria în perioada 28 iunie-18 iulie 2012 şi au folosit documente contrafăcute pentru a închiria autoturisme. Cei trei s-au prezentat cu prenumele Filip, Ricco şi Bryan, scrie 24 Ceasa. Doi dintre presupuşii terorişti locuiesc în Liban din anul 2006, unul dintre ei având cetăţenia australiană, iar celălalt - canadiană. Actele contrafăcute au fost produse în Liban. Cei trei au intrat în Bulgaria cu documentele lor autentice, dar în interiorul ţării le-au folosit pe cele contrafăcute, a mai ministrul.

Cotidianul Presa susţine joi că afirmaţiile ministrului Ţvetanov au fost o surpriză pentru preşedintele Bulgariei Rosen Plevneliev. Ţvetanov a anunţat că există date privind implicarea mişcării şiite libaneze Hezbollah imediat după încheierea şedinţei de marţi a Consiliului Naţional pentru Apărarea Ţării, convocată de preşedintele bulgar Rosen Plevneliev. Astfel, ministrul a încălcat înţelegerea la care s-a ajuns în timpul acestei şedinţe de a nu menţiona numele acestei organizaţii, ci de a comunica doar datele privind naţionalitatea şi ţara în care se află presupuşii terorişti, susţine ziarul, citându-l pe şeful biroului de presă al administraţiei prezidenţiale, Maria Ivanova.

Jurnalul Sega scrie că fermitatea lui Ţvetanov nu este împărtăşită nici de procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, care a declarat miercuri că nu sunt suficiente probe pentru începerea unei urmăriri penale împotriva persoanelor menţionate. Ancheta nu s-a încheiat, aceasta continuă, a subliniat procurorul şef.

Trud scrie că Hezbollah a decis să respingă acuzaţiile care i se aduc şi îl citează în acest sens pe liderul opoziţiei socialiste bulgare Serghei Stanişev. Site-ul oficial al mişcării a publicat o declaraţie a lui Stanişev care afirmă că guvernul bulgar a implicat numele Hezbollah fără să aibă suficiente probe şi că acest demers reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Stanişev, care este şi preşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni, acuză guvernul bulgar că acesta ar fi avut o abordare politică care nu face decât să repete poziţia Israelului în ziua care a urmat cea a atentatului când ancheta nici nu începuse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor