Atât Murdoch tatăl cât şi Murdoch fiul vor fi anchetaţi în această săptămână
alte articole
Magnatul multi-media, Rupert Murdoch, şi fiul său, James, se vor prezenta în această săptămână în faţa Comisiei de anchetă Leveson din Londra, pentru a răspunde întrebărilor legate de interceptarea telefonică şi responsabilitatea lor la ziarele pe care le-au condus.
Ziarul News of the World Sunday este principala publicaţie ce va fi investigată. Acesta a fost închis în iulie 2011 pentru a preveni pierderi pentru News Corp, organizaţia deţinută de Murdoch şi despre care s-a raportat că ar valora aproape 50 de miliarde de dolari.
Rupert Murdoch este văzută de observatori ca fiind talentat la pararea întrebărilor incomode sau dăunătoare despre el însuşi şi activele sale.
Când Rupert Murdoch a fost interogat de Comitetul de Selecţie pentru Cultură, Mass-media şi Sport a Parlamentului, în vara anului trecut, el a recunoscut că a vizitat trei prim-miniştri pe 10 Downing St. "Aş vrea să mă lase în pace", a replicat el.
Dar astfel de parări, livrate de multe ori cu un zâmbet, nu mai au efect.
Peste 40 de persoane au fost arestate în legătură cu activitatea News Corp, interceptarea telefonică şi mituirea poliţiei.
James Murdoch va fi interogat marţi, pentru mărturia lui Rupert Murdoch fiind alocate două zile: miercuri şi joi.
Deşi el va încerca să convingă comisia de anchetă de cariera sa neprihănită, ce durează de 40 de ani în afacerile cu ştiri, o mare parte din iniţiativele lui Murdoch din acel moment sunt în curs de investigare.
Şi fiul său va dori să îşi spele reputaţia, din moment ce apariţiile sale în faţa comisiei nu s-au potrivit cu observaţiile ulterioare.
David Cameron şi Tony Blair vor răspunde la întrebările celor şapte avocaţi de anchetă, în cursul acestui an.