Asociaţiile de agricultori propun redistribuirea parţială a sumelor accizelor pentru produsele petroliere importate de la Fondul rutier

Asociaţiile de agricultori propun redistribuirea parţială a sumelor accizelor pentru produsele petroliere importate de la Fondul rutier la Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli. Potrivit "Infotag" asociaţiile de agricultori au trimis o scrisoare premierului Iurie Leancă în care se spune că "actualmente, 80% din accizele încasate de la produsele petroliere se repartizează Fondului rutier, valoarea căruia, în anul 2013, a depăşit un miliard de lei".
. (Miguel Villagran / Getty Images)
Tatiana Chiriac
25.09.2013

Asociaţiile de agricultori propun redistribuirea parţială a sumelor accizelor pentru produsele petroliere importate de la Fondul rutier la Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli. Potrivit "Infotag" asociaţiile de agricultori au trimis o scrisoare premierului Iurie Leancă în care se spune că "actualmente, 80% din accizele încasate de la produsele petroliere se repartizează Fondului rutier, valoarea căruia, în anul 2013, a depăşit un miliard de lei".

"Totodată, anual în Moldova se importă circa 150 mii tone de motorină, care se utilizează pentru efectuarea lucrărilor agricole. Redirecţionarea accizelor de la produsele petroliere în Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli ar permite majorarea sprijinului direct al sectorului agrar, în anul 2014, cu aproximativ 220 mil. lei. Acest lucru ar fi şi mai important, pentru că ar elimina o inechitate veche - agricultorii sunt nevoiţi să achite accize la procurarea combustibilului strict destinat producerii agricole", se spune în scrisoare.

Organizaţiile subsemnate constată că deşi în ultima perioadă dialogul între prim-ministru şi asociaţiile de fermieri s-a îmbunătăţit, iar premierul recunoaşte că ramura agricolă şi dezvoltarea rurală sunt prioritare pentru Guvern, "deocamdată situaţia reală nu se schimbă considerabil".

"Proiectul Legii bugetului pentru anul 2014, transmis la Guvern de către Ministerul Finanţelor, prevede că fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli rămâne la nivelul de 400 mil. lei, deşi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a venit cu propunerea de majorare a acestui fond până la 670 mil. lei", spun agricultorii, care consideră că Guvernul dispune de posibilităţi reale pentru a satisface doleanţele agricultorilor în condiţiile în proiectul politicii fiscale pentru anul 2014 prevede o majorare semnificativă a accizelor pentru mai multe mărfuri, cum ar fi: benzina, motorina, ţigările.

Semnatarii îşi exprimă încrederea că Guvernul are voinţă politică suficientă pentru a face un pas ferm spre dezvoltarea mai rapidă şi calitativă a ramurii agricole.

Agricultorii solicită premierului să răspundă scrisorii până la prima decadă a lunii octombrie, când va avea loc şedinţa comună a consiliilor organizaţiilor subsemnate la care va fi discutată problema majorării Fondului de subvenţionare şi politica fiscală în agricultură.

Printre semnatarii scrisorii se numără preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli "UniAgroProtect", Alexandru Slusari, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova "Agroinform", Aurelia Bondari, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe "Moldova-Fruct", Vitalie Gorincioi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor