Asociaţia Provita: Scrisoare deschisă către directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

Printr-o scrisoare deschisă trimisă de un grup de asociaţii în numele căreia semnează Larisa Iftime, preşedintele Asociaţiei Provita Media, directorul general al Muzeului Antipa, academician dr. Dumitru Murariu, a fost somat recent să blocheze vernisarea expoziţiei "The Human Body", programată pentru vernisare la data de 22 martie 2013.

Expoziţia "The Human Body" a stârnit multe şi ample controverse în mai multe ţări, organizatorii fiind acuzaţi de lipsă de etică.

Motivul este că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei nu au fost nerevendicate – aşa cum susţine varianta oficială a organizatorilor - ci că ar fi aparţinut, de fapt, unor prizonieri chinezi executaţi şi torturaţi, iar prelevarea acestora s-a făcut ilegal şi forţat

De-a lungul anilor, publicaţia The Epoch Times a dus o luptă continuă pentru stoparea traficului de organe provenite din China.

Iată conţinutul integral al scrisorii deschise către directorul Muzeului Antipa:

12 martie 2013, Bucureşti

D-lui academician dr. Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnule Director General al Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”,

Aflând despre expoziţia întitulată „The Human Body”, pe care Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” o va deschide pe 22 martie a.c., consider, în nume propriu, dar şi al Asociaţiei Provita Media, pe care o conduc, că trebuie să Vă aduc la cunoştinţă câteva din problemele grave de conştiinţă pe care le implică acest eveniment.

Ce fel de corpuri vor vedea vizitatorii la Muzeul „Grigore Antipa”? Potrivit organizatorilor, corpurile umane provin din China, „au fost donate, în conformitate cu legislaţia chineză, către Dalian Hoffen Biotechnique Laboratory”. Mai aflăm că aceste corpuri „sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale.”

Se ştie foarte bine că spitalele militare şi clinicile din China au fost acuzate, în presa internaţională, dar şi în rapoarte şi anchete internaţionale, în repetate rânduri, de trafic de organe şi de acoperirea unor astfel de infracţiuni. S-a afirmat de multe ori că trupurile decedaţilor expuse în asemenea expoziţii, aparţin prizonierilor executaţi în închisorile chinezeşti.

Începând cu anul 2006, ziarul american „New York Times” şi programul TV „20/20” au relatat despre existenţa, la nivel internaţional, a unei „pieţe negre” de cadavre şi organe chinezeşti, ceea ce a dus la o anchetă a Congresului american. De această investigaţie s-a ocupat Procurorul General de New York, Andrew Cuomo. Investigaţia a dus la demisia directorului executiv al Premier Exhibitions, Arnie Geller, care a organizat astfel de expoziţii în mai multe oraşe din SUA.

Ca urmare a anchetei Cuomo şi a deciziei ulterioare din 2008, pe prima pagină a site-ului Premier Exhibitions este afişat un avertisment cu privire la originea presupusă a trupurilor şi feţilor umani expuse: „Această expoziţie afişează rămăşiţe umane ale cetăţenilor sau rezidenţilor chinezi, primite iniţial de Biroul chinez de Poliţie. Biroul chinez de Poliţie poate primi corpuri umane din închisorile chineze”. De asemenea, tot aici se mai menţionează că Premier Exhibitions „nu poate verifica independent” dacă organele aparţin sau nu prizonierilor executaţi.

Atât activistul chinez pentru drepturile omului Harry Wu, cât şi directorul organizaţiei „Drepturile omului în China”, au protestat împotriva acestei expoziţii din motivele arătate mai sus.

În continuare, în presa internaţională, ca şi în literatura de specialitate, parvin date, care atestă existenţa unui fenomen de prelevare abuzivă şi vânzare de organe de la prizonierii din închisori şi lagăre din China. În 2000, în localitatea chineză Dalian, provincia Liaoning, s-au deschis două fabrici de plastinare a corpurilor umane. Potrivit site-ului The Epoch Times, înalţi oficiali chinezi din această provincie au fost implicaţi în traficul internaţional de organe.

Efectuarea de anchete complete jurnalistice sau de anchete de către instituţii care apără drepturile omului pare a fi un fapt imposibil. Avocaţii pentru drepturile omului, David Matas şi David Kilgour, în anul 2006, au încercat să studieze problema transplanturilor ilegale de organe în China, însă autorităţile chineze locale nu le-au permis.

Datele pentru raportul lor, întitulat „Bloody Harvest”/ „Recoltare sângeroasă”, care a fost lansat în acelaşi an, au fost colectate de la distanţă. În 2012, David Kilgour a publicat, împreună cu Torsten Trey, lucrarea „State Organs: Transplant Abuse în China”.

Potrivit statisticilor prezentate în presă, în China, mai puţin de 5% din membrii familiilor deţinuţilor sunt de acord să doneze corpul celor executaţi şi nu mai mult de 5% din corpuri rămân nesolicitate de rudele defunctului. Pe fondul acestor dezvăluiri şi al altor investigaţii internaţionale, afirmaţia că materialul pentru expoziţia „The Human Body”, de la Muzeul „Grigore Antipa” a fost luat de la „donatori voluntari” pare dacă nu falsă, cel puţin discutabilă.

Iată şi câteva ecouri din presa franceză cu referire la acest tip de expoziţie. În anul 2009, expoziţia „Our Body” de la Paris a fost închisă prin decizie judecătorească. „Locul potrivit pentru un cadavru, după lege, este cimitirul”, a declarat judecătorul Louis-Marie Raingeard. El a decis că expoziţia constituie o „comercializare a trupului” uman şi că „este o ofensă evidentă adusă respectului cuvenit” pentru morţi.

Fraza din textul de prezentare a expoziţiei de la Bucureşti - „Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect” – ni se pare lipsită cu totul de credibilitate, ba chiar un mod de a induce în eroare vizitatorii. Ce respect poţi să-i aduc unui cadavru, atâta timp cât îl plimbi prin lume ca să fie „admirat”? Cu atât mai mult cu cât aceste cadavre „nu au fost revendicate”?

În textul reclamei expoziţiei de la Bucureşti se spune că evenimentul urmăreşte un caracter „educativ şi ştiinţific”. Realizatorii şi-au propus, cităm, „să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansa unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a "experimenta" o incursiune vizuală în interiorul său”.

Apoi, se mai precizează, în acelaşi stil, că „scopul expunerii este şi acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască”. Oare este nevoie să expui 200 de cadavre secţionate, ca oamenii să înţeleagă că trebuie să-şi îngrijească bine corpul sau că fumatul este dăunător?

O astfel de întâlnire cu cei 200 de morţi, în această formă, a produs accidente cu impact psihic, în mai multe locuri. La expoziţia de la Haifa, în Israel, o femeie, originară din oraşul Aktiubinsk (Rusia), a recunoscut într-un exponat pe iubitul ei, dispărut în urmă cu trei ani. Ea a fost cuprinsă de un acces puternic de isterie.

În 2011, la Riga (Letonia), mulţi oameni au părăsit sala deprimaţi, unii într-o stare de depresie profundă, alţii au acuzat stări de greaţă, ameţeli şi slăbiciune. La locul expoziţiei a venit, aproape în fiecare zi, ambulanţa. Este clar că autorul expoziţiei încearcă să se folosească de caracterul şocant al morţii unui om într-un asemenea spectacol.

La adresa acestui tip de expoziţie, au existat reacţii fireşti de protest, atât din partea oamenilor de ştiinţă, din partea liderilor comunităţilor religioase, precum şi din partea oamenilor obişnuiţi. În articolul de prezentare a acestui tip de expoziţie itinerantă de pe site-ul Wikipedia, se vorbeşte despre provocările de natură etică ale evenimentului.

Coordonatorul ştiinţific de la Muzeul de Ştiinţă „Carnegie” din SUA, de exemplu, a demisionat din funcţie, invocând convingerile sale religioase. Prin întrebările sale cu privire la provenienţa corpurilor, ea şi-a exprimat oroarea faţă de ideea de a expune „rămăşiţele umane” la o expoziţie.

Profesorul Anita Allen, bioetician la Universitatea din Pennsylvania (SUA), a declarat că a da bani ca să te „holbezi” la rămăşiţe umane trebuie să ridice mari îngrijorări asupra persoanelor în cauză. Thomas Hibbs, etician de la Universitatea Baylor (SUA), compară expunerea de cadavre cu pornografia, pornind de faptul că persoana este redusă la „manipularea unor părţi ale organismului, lipsite de orice semnificaţie umană mai largă”.

Rabinul Dany Schiff (SUA) a declarat că „şi dacă s-ar fi obţinut acordul celor decedaţi, tot trebuie să ne întrebăm ce putem spune despre o societate, care oferă corpuri umane spre vizionare, sub sticlă, unui public flămând”.

Asemenea reacţii arată că, în imaginarul comun, corpul omului nu este o abstracţie, nu e o haină pe care sufletul o lasă atunci când părăseşte lumea pământească. Corpul înseamnă o faţă concretă a unei persoane, pe care cei din jur, fie membrii familiei, fie prietenii o preţuiesc foarte mult.

Chiar popoarele cele mai sălbatice nu şi-au lăsat morţii neîngropaţi, ci au avut grijă să-i îngroape. Iar în viziunea noastră creştină, corpul reprezintă un templu, în care Dumnezeu a aşezat sufletul. Faptul că moartea omului este transformată într-un „show” reprezintă un sacrilegiu teribil, o batjocorire a culturii despre viaţa şi moartea omului, creaţie a lui Dumnezeu

Spectacolul nu poate fi decât o bătaie de joc faţă de misterul incomprehensibil al morţii. Acest tip de expoziţie nu poate decât să corupă oamenii, să le hrănească sufletele cu cruzime diabolică, cu indiferenţă faţă de suferinţa altora şi faţă de agresivitate

De ce cadavrele expuse provin anume din China? De ce atât de multe corpuri „nerevendicate”? De unde apar atât de multe rude gata să renunţe la înmormântarea corpului? Cum se face că, dintr-o dată, atât de mulţi condamnaţi la moarte s-au decis să-şi doneze post-mortem corpul pentru ştiinţă?

De ce autorul nu a realizat aceste corpuri din plastic? De ce a trebuit să folosească anume cadavre umane? Toate acestea sunt întrebări pe care, cred, mulţi vizitatori şi le vor pune în diferite forme. Iar ele vor rămâne fără răspuns, întunecându-le sufletul sau contorsionându-le psihicul.

Nu în ultimul rând, trebuie să Vă atenţionăm că, judecând după box-office-ul acestui tip de expoziţii organizate în mai multe oraşe din lume – în România, preţul unui bilet e de 50 sau 60 de lei pentru adulţi (nu pentru orice buzunar) –, caracterul educativ şi ştiinţific nu este decât un paravan după care se ascunde o afacere profitabilă

De aceea, domnule academician Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Vă rugăm să decideţi blocarea acestui spectacol macabru şi degradant

Cu deosebită consideraţie,

Larisa Iftime, traducător, preşedinta Asociaţiei „Provita Media”, Bucureşti