Ascensiunea de la paznic de hotel la component al naţionalei de fotbal

(Michael Regan / Getty Images)
Bogdan Costea
02.01.2013

Dan Nistor, mijlocaşul central al Pandurilor din Târgu Jiu, proaspăt debutant la echipa naţională de fotbal condusă de Victor Piţurcă, a avut o ascensiune fulminantă, urcând în câţiva ani de la statutul de paznic al unui hotel, la cel de internaţional căutat deja de echipele cu nume grele ale Ligii I!

După cum scrie publicaţia locală «Jurnalul de Argeş», Dan Nistor, 24 de ani, s-a născut la Rucăr, iar prima lui apariţie în fotbalul profesionist a fost consemnată în anul 2008, în tricoul fostei prim-divizionare Internaţional Curtea de Argeş, acum desfiinţată. Primul salariu al rucăreanului, ca fotbalist profesionist, a fost de 1.200 de lei pe lună, pentru ca el să câştige astăzi 750 de lei pe zi, având un contract de 60.000 de euro pe an. Pe 23 iulie 2010, Dan Nistor a debutat în Liga 1, la Pandurii Târgu Jiu, sub comanda lui Ionuţ Badea, care, la acea vreme, pregătea echipa gorjeană. Badea nu a rămas mult timp la Pandurii, fiind înlocuit cu Petre Grigoraş, dar evoluţiile lui Nistor s-au îmbunătăţit sub comanda noului tehnician. De la meci la meci, mijlocaşul a crescut şi a trecut de la statutul de rezervă la cel de titular. Cota de piaţă a jucătorului, în momentul transferului la Pandurii, era de 35.000 de euro. Apoi, după doar o jumătate de an în tricoul echipei gorjene, a crescut la 350.000 de euro, pentru ca după debutul în naţională să ajungă - conform site-ului specializat transfermarket.de - la un milion de euro.

«Am început să joc fotbal la 17 ani, la Rucăr. Nu m-a ajutat nimeni să fac pasul spre marea performanţă. Îmi amintesc că am avut o finală pe judeţ, la stadionul Nicolae Dobrin, cu AS Rucăr, moment în care am fost văzut de Benone Lazăr, cel care m-a luat la Internaţional Curtea de Argeş, echipă ce evolua în Liga a III-a. Pe atunci jucam fotbal şi eram şi paznic la un hotel. Da, este adevărat şi nu îmi este ruşine de acest lucru. Îmi amintesc că sâmbăta eram liber şi de fiecare dată mergeam la fotbal, fără antrenamente, fără nimic», îşi aminteşte acum, pentru «Jurnalul de Argeş», fotbalistul.

«Să ajungi de la Liga a IV-a, la echipa naţională, este chiar ceva extraordinar. Cred că orice jucător visează să ajungă la echipe mari, fie din ţară, fie din străinătate. Dar vă spun că eu nu vreau să ajung la o altă echipă din ţară, ci aş dori să ajung la o echipă din străinătate», continuă Nistor, mare fan al spaniolului Iniesta. Asta poate şi pentru că formaţia sa de suflet nu mai este una de prim-plan în România. «FC Argeş a fost echipa copilăriei mele. Mulţi copii ţineau cu Steaua sau Dinamo, dar eu am ţinut dintotdeauna cu FC Argeş. Vă spun că sunt un pic supărat pentru că FC Argeş a ajuns în Liga a II-a pentru că locul ei nu este la acest nivel. Sper din tot sufletul ca FC Argeş să promoveze şi să aducă cât mai mulţi oameni la stadion».

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor