Articolul privind imunitatea parlamentară ar putea fi scos din Constituţie

Articolul care se referă la imunitatea parlamentară ar putea fi scos din viitoarea Constituţie, dacă se va aproba propunerea deputatului Eugen Nicolicea.
Parlamentul României, vot secret cu bile. În imagine un grup USL de parlamentari (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
17.01.2013

Articolul care se referă la imunitatea parlamentară ar putea fi scos din viitoarea Constituţie, dacă se va aproba propunerea deputatului Eugen Nicolicea. Parlamentarul a invocat că, decât să fie necesar să se dea un vot imperativ într-o anumită direcţie, cum se întâmplă acum, este de preferat să nu se dea niciun vot.

"Eu propun eliminarea. Decât o imunitate în care trebuie să dai un vot dacă o ridici sau nu şi toată lumea să strige că trebuie să dai votul într-o direcţie, adică vot imperativ, prefer să nu existe niciun fel de vot, că nu s-a ales nimeni cu nimic decât cu denigrarea imaginii Parlamentului", a declarat Nicolicea.

În Constituţie, la articolul nr. 72, se arată următoarele: "(1)Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor