Armurariul, un excelent protector şi regenerator al celulelor hepatice
Armurariul (Silybum marianum), cunoscut şi ca Ciulinul Laptelui, este o plantă bienală foarte răspândită în bazinul mediteranean. Deşi la prima vedere este doar un mărăcine - pentru un cunoscător este o valoroasă plantă medicinală.
Are o tulpină ramificată care depăşeşte de multe ori un metru; frunze mari, lucioase, lobate, de un verde pal; un receptacul spinos şi flori roşietice, tubulate, grupate în inflorescenţe. Înfloreşte din iulie până în august.
Seminţele de armurariu, cu gust amărui, au fost folosite de secole în scopuri medicinale. Denumirea Silybum (din limba latină) a fost dată plantei de către medicul grec Dioscorides. Proprietăţile terapeutice ale armurariului erau cunoscute încă de atunci, grecii antici îl foloseau ca remediu în afecţiuni hepatice şi biliare iar Pliniu cel Bătrân recomanda consumul de suc amestecat cu miere pentru "a elimina excesul de bilă."
Dar planta a fost introdusă în fitoterapia modernă în anii '70, după izolarea şi studierea ingredientelor active.
Aproape toată planta este comestibilă.
Rădăcinile au proprietăţi diuretice şi febrifuge şi pot fi mâncate crude în salate, sau preparate. Tulpinile, după curăţare, sunt înmuiate peste noapte în apă pentru a se elimina gustul amar şi apoi fierte. Frunzele au proprietăţi aperitive. Le putem folosi pe cele mai tinere, curăţate de părţile ţepoase pentru a pregăti o salată sănătoasă. Receptaculul plantei mature se poate consuma în acelaşi mod ca anghinarea.
O băutură energizantă asemănătoare cafelei se prepară din seminţele prăjite şi măcinate. Acestea conţin principala componentă activă a plantei, silimarina, un complex de flavonoide alcătuit în special din silibină, silidianină şi silicristină. Planta mai conţine fitomelane, aminoacizi, saponine, derivaţi fenolici, acid fumaric.
Silimarina este una dintre cele mai puternice substanţe hepatoprotectoare, împiedică pătrunderea în celulele hepatice a unor substanţe hepatotoxice (alcool, solvenţi, medicamente cu risc hepato-toxic etc.). În afară de faptul că asigură protecţia membranei celulelor hepatice (hepatocitelor), silimarina stimulează şi refacerea celulelor lezate. Este un eficient antioxidant deoarece captează radicalii liberi, de asemenea reduce riscul formării calculilor biliari şi ajută digestia, fluidificând şi eliminând bila.
Datorită acestor proprietăţi, armurariul se recomandă în special în afecţiuni hepatice: convalescenţă după hepatite virale sau toxice, hepatită cronică, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, dar şi în diskinezie biliară, litiază biliară, reflux gastric şi balonare, alcoolism, combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei, diferite intoxicaţii, de exemplu, toxiinfecţii alimentare cu ciuperci otrăvitoare (Amanita phalloides) sau cele determinate de pătrunderea pe cale respiratorie a substanţelor nocive. Armurariul este şi un bun tonic psihic.
Intern se foloseşte sub formă de infuzie, infuzie combinată, tinctură şi pulbere.
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă şi jumătate de fructe de armurariu, recent măcinate, la o cană de apă. Se beau 2 căni /zi. Prima, dimineaţa înainte de micul dejun, după care persoana va sta culcată pe partea dreaptă 20 de minute, iar a doua în două reprize, după mesele principale. Se recomandă o cură de 2 săptămâni.
Infuzia combinată se prepară din 1-2 linguriţe de pulbere de seminţe de armurariu la o jumătate de cană de apă. Se lasă de seara până dimineaţa, apoi se filtrează. Peste planta rămasă se adaugă o jumătate de cană de apă fierbinte, după 20 minute se filtrează şi se combină cele două extracte. Se bea cu un sfert de oră înainte de masă.
Pulberea obţinută prin măcinarea seminţelor într-o râşniţă electrică se poate lua de 4 ori pe zi, câte o linguriţă.
Tinctura se obţine din 20 g fructe zdrobite de armurariu la 100 ml alcool de 70 grade, se lasă la macerat timp de 7 zile apoi se filtrează.
Pentru a beneficia din plin de proprietăţile terapeutice extraordinare ale acestei plante, specialiştii recomandă ca administrarea să fie făcută individualizat.
La noi în ţară planta se cultivă în regiunile sudice.
