Ankara pune semnul egalităţii între jurnalişti şi terorişti
La Istanbul se desfăşoară cel mai răsunător proces din istoria ţării împotriva unor jurnalişti. Pe banca acuzaţilor sunt 44 de persoane, din care cele mai multe se află deja de nouă luni în arest. Jurnaliştii sunt acuzaţi de susţinere acordată Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia, de propagandă subversivă şi de discreditare a statului, informează, vineri, cotidianul rus Kommersant.
Avocaţii acuzaţilor afirmă că jurnaliştii pe care îi reprezintă îşi îndeplineau 'obligaţiile profesionale' şi că autorităţile Turciei au declanşat o ofensivă la adresa presei independente. Această opinie este împărtăşită de organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International: în octombrie va fi prezentat raportul acesteia cu privire la ameninţarea pe care guvernul islamist al lui Recep Tayyip Erdogan o reprezintă pentru libertatea de exprimare în Turcia.
Aproape toţi jurnaliştii acuzaţi sunt kurzi, cărora li se incriminează legături cu PKK, considerată de Ankara organizaţie teroristă. Cu toate acestea, juriştii care au studiat cele 800 de pagini ale acuzării au descoperit multe elemente care nu au niciun fel de legătură nici cu terorismul, nici cu separatismul kurd.
Astfel, unul dintre jurnalişti este acuzat de 'discriminarea statului', pentru că a relatat despre cazuri de hărţuire sexuală în cea mai mare companie aviatică a ţării, Turkish Airlines. Un alt coleg de-al său este pasibil de detenţie pentru publicarea unui material despre violare de minori în închisoarea oraşului Adana. Printre alte 'infracţiuni' comise de reprezentanţi ai mass-media se numără un interviu cu liderul partidului pro-kurd 'Pace şi Democraţie' (BDP), Selahattin Demirtaş, şi informaţii despre pierderile provocate de ciocnirile dintre trupele guvernamentale şi combatanţii PKK.
Potrivit organizaţiilor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, la ora actuală în închisorile din Turcia - ţară care face parte din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi aspiră să adere la Uniunea Europeană (UE) - se află peste 100 de jurnalişti, mai mult decât în China sau Iran, ţări pe care Occidentul s-a obişnuit să le considere cei mai mari persecutori ai presei libere. Până de curând, Turcia se afla pe 'lista bună', însă acest lucru s-ar putea schimba cât de curând. În opinia avocatului Meral Daniş Beştaş, premierul Erdogan 'îi ameninţă deschis pe jurnalişti şi le dictează ce să scrie'.
Nu rămâne în urma guvernului nici ministrul de interne Idris Naim Sahin, care reprezintă acelaşi Partid al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) aflat la putere. Comentând procesul juridic intentat jurnaliştilor, acesta a comparat 'articolele scrise la Ankara' cu 'gloanţele lansate de teroriştii kurzi'.