ANI: Fost consilier judeţean din Ialomiţa, găsit incompatibil
alte articole
Fostul consilier judeţean din Ialomiţa, Ion Grigore, a fost găsit în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Grigore a ocupat în acelaşi timp şi funcţia de director coordonator adjunct la Comisariatul Judeţean Ialomiţa al Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi prim-comisar al Comisariatului Regional Argeş al GNM.
Evaluatorii de la ANI au informat că Ion Grigore a fost în incompatibilitate în perioada 2 iunie 2009 - 6 octombrie 2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de director coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean Ialomiţa al Gărzii Naţionale de Mediu, cât şi calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa.
O altă stare de incompatibilitate a fost constată şi în perioada 20 mai 2010 - 28 octombrie 2012, întrucât Grigore a fost simultan prim-comisar în cadrul Comisariatului Regional Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) şi consilier judeţean în CJ Ialomiţa.
Ion Grigore a fost consilier judeţean în CJ Ialomiţa în perioada 25 iunie 2008 - 28 octombrie 2012. Începând din 20 mai 2010, Ion Grigore deţine funcţia de prim-comisar în Comisariatul Regional Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu, iar în perioada 2 iunie 2009 - 7 aprilie 2010 a fost director coordonator adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean Ialomiţa al Gărzii Naţionale de Mediu, a precizat ANI.
Potrivit dispoziţiilor articolului 94, alineatele 1 şi 2, litera a) din Legea 161/2003, "calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. Dacă persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate, a menţionat ANI.