Angela Merkel spulberă speranţele Londrei privind o renegociere europeană
alte articole
Cancelarul federal german Angela Merkel a avut joi onoarea relativ rară de a se exprima în faţa celor două camere reunite ale parlamentului britanic, înainte de a lua masa cu premierul David Cameron şi ceaiul cu Regina Marii Britanii. Dacă Merkel ar fi fost şeful statului german, ar fi fost vorba de o vizită de stat la cel mai înalt nivel protocolar posibil, notează cotidianul francez Le Monde, precizând că în faţa cancelarului german a fost întins covorul roşu.
În pofida onorurilor de care a avut parte, Angela Merkel nu a făcut un gest semnificativ în direcţia Londrei. Marea Britanie speră să iniţieze noi negocieri pentru a spori atribuţiile naţionale în dauna celor comunitare, neexcluzând chiar organizarea unui referendum în 2017 privind apartenenţa la Uniunea Europeană (UE), însă cancelarul german a refuzat să facă vreo concesie.
Începându-şi discursul din parlament în engleză - pe care o vorbeşte fluent - pentru a fi sigură că mesajul său este înţeles, Merkel i-a atenţionat fără menajamente pe cei mai eurosceptici parlamentari britanici: 'Unii aşteaptă ca discursul meu să indice calea spre o reformă fundamentală a arhitecturii europene, care să satisfacă tot felul de cereri britanice, reale sau imaginare. Mi-e teamă că veţi fi dezamăgiţi', a spus cancelarul federal.
Desigur, Angela Merkel a ştiut să se arate şi diplomată: 'Avem nevoie de o Mare Britanie puternică, cu o voce puternică în cadrul UE'. Spre deosebire de Francois Hollande, mult mai sec în această problemă, Merkel a dat chiar de înţeles că unele compromisuri ar fi posibile pentru a ajuta Marea Britanie să nu părăsească UE, însă ea nu a precizat cel fel de compromisuri. 'Cred sincer că ar putea fi găsite soluţii la unele solicitări. Însă nu va fi uşor', a adăugat Merkel în timpul conferinţei de presă.
În locul gesturilor specifice, Angela Merkel s-a mulţumit cu generalităţi care să meargă în sensul britanic al unui apel la reforme liberale în Europa: 'Trebuie să schimbăm Europa pentru a ne adapta vremurilor noastre'. Ea a cerut accelerarea negocierilor pentr un acord de liber-schimb între UE şi SUA. De asemenea, Merkel doreşte să uşureze povara administrativă care apasă pe umerii antreprenorilor. Nu în ultimul rând, cancelarul federal german insistă pe o Europă a statelor, care să nu lase prea multă greutate instanţelor de la Bruxelles.
Prin urmare, Angela Merkel se afişează ca un aliat al Marii Britanii, însă la minim. 'Germania nu va păstra Marea Britanie (în UE) cu orice preţ', estimează Thomas Raines, participant la dezbaterile Chatham House. Potrivit analistului, prudenţa Angelei Merkel se explică în special prin faptul că David Cameron nu şi-a devoalat jocul. Premierul britanic nu a precizat deocamdată foarte clar ce puteri doreşte să preia de la Bruxelles. În afară de aceasta, nimic nu garantează realegerea lui Cameron în urma legislativelor din mai 2015, caz în care referendumul promis ar putea să nu mai aibă loc.
În aceste condiţii, Angela Merkel, cunoscută pentru prudenţa sa, nu poate semna un cec în alb în care să promită mari renegocieri. Mai demult, cancelarul federal a evocat ideea unui nou tratat european, iar David Cameron spera să găsească în aceasta ocazia unui compromis. Însă respectiva idee a ajuns să fie îngropată, în parte pentru că procesul de ratificare de către cei 28 de membri ai UE este extrem de complicat, dar şi pentru că Angela Merkel se teme că cererile Londrei ar putea complica prea tare jocul.
Cu toate acestea, nu este vorba despre o respingere categorică din partea Angelei Merkel. Pur şi simplu aceasta este prudentă şi refuză să-şi asume un angajament. Însă discursul său a fost trăit ca o decepţie de partea britanică, în special pentru că Downing Street a sporit imprudent presiunea în ultimele zile, făcând din Germania principalul său aliat în Europa.
Relaţiile germano-britanice rămân, totuşi, unele foarte bune. Potrivit Le Monde, ele contrastează cu cele pe care David Cameron le întreţine cu Francois Hollande. În data de 31 ianuarie, în timpul summitului franco-britanic, preşedintele francez a fost primit la o bază militară, înainte de a fi dus într-un pub gol din mijlocul Oxfordshire. În schimb, Angela Merkel a fost primită cu mare pompă la Westminster, înainte de a se duce la Buckingham Palace, subliniază cotidianul francez.