Angela Merkel: Germania susţine integrarea europeană a R. Moldova
alte articole
Cancelarul Angela Merkel a declarat că susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, iar întrevederea pe care a avut-o miercuri seara la Berlin cu premierul Iurie Leancă, premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi şeful Guvernului din Georgia, Irakli Garibaşvili, reprezintă un gest de sprijin pentru cele trei state.
În declaraţiile de presă, cei patru oficiali s-au referit la situaţia din regiune şi procesul de integrare europeană.
Angela Merkel a spus că în pofida crizei din Ucraina, Germania doreşte să aprofundeze relaţiile de parteneriat ale UE cu vecinii săi din Estul Europei. Totodată, Angela Merkel a subliniat faptul că UE nu vrea să intre în concurenţă cu Federaţia Rusă, drept urmare, nu se doreşte impunerea unei alegeri dintre Vest şi Est. Cancelarul a declarat că UE doreşte să semneze în luna iunie Acordurile de Asociere cu Moldova şi Georgia.
„Moldova şi Georgia vor semna la 27 iunie Acordul de Asociere, iar odată cu aceasta, relaţiile politice, economice şi culturale se vor aprofunda. De asemenea, aceste Acorduri vor pune bazele unui parteneriat al reformelor, care va consolida democraţia, statul de drept şi economia de piaţă”, a declarat Angela Merkel.
Iurie Leancă a notat în context că „Nu integrarea europeană, ci incertitudinea cu privire la integrarea europeană este cauza crizei prin care trece astăzi regiunea, deoarece incertitudinea înseamnă instabilitate. Nu ambiguitatea, ci claritatea ne vor ajuta să găsim o soluţie de durată pentru actuala criză şi pentru instabilitatea în această parte a Europei”.
De asemenea, Premierul moldovean a reconfirmat poziţia fermă a Moldovei în alegerea sa europeană. „Integrarea europeană este interesul vital al Republicii Moldova, al societăţii moldoveneşti şi al cetăţenilor moldoveni”, a concluzionat Iurie Leancă.
Premierul Iurie Leancă s-a aflat într-o vizită de două zile în Germania, unde a participat la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne, la invitaţia Preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. În cadrul evenimentului, care a avut loc la Aachen, şeful Guvernului de la Chişinău a ţinut un discurs despre rolul lui Van Rompuy în procesele de transformare din Uniunea Europeană şi în vecinătatea comunităţii.