Andrei Năstase: Forţele pro-europene vor câştiga alegerile prezidenţiale doar dacă se vor alinia unui proiect de ţară

Andrei Nastase (Epoch Times România)
Ştefan Sârbu
12.02.2020

Preşedintele Platformei DA Andrei Năstase susţine că 2020 este un an extrem de important din foarte multe puncte de vedere, iar preocuparea sa şi a colegilor din formaţiune este de a face posibilă alegerea unui preşedinte al cetăţenilor Republicii Moldova şi al intereselor ţării, nu al intereselor străine.

„Noi, cei din Platfoma DA, facem tot ce ne stă în puteri pentru a reuşi, în perioada imediat următoare, realizarea unei unităţi solide a tuturor forţelor pro-europene din stânga Prutului, din care să facă parte toate curentele politice proeuropene, naţionale”, a menţionat liderul Platformei DA într-o postare pe contul său de socializare.

În opinia politicianului, alegerile prezidenţiale din toamnă pot fi câştigate de către forţele pro-europene doar dacă acestea se vor alinia în spatele unui coerent şi asumat proiect de ţară.

În concluzie, Andrei Năstase, subliniază că la 30 de ani de la obţinerea independenţei, la Chişinău se discută tot despre funcţii, personaje politice şi sondaje, despre pacte de neagresiune nerespectate de nimeni şi aproape deloc despre principii, valori sau despre proiecte strategice în beneficiul R. Moldova şi al oamenilor, celor de acasă şi celor izgoniţi din ţară din cauza nedreptăţii, corupţiei, politicilor antipopulare a unor politicieni lipsiţi de viziune şi perspectivă.

Presa de la Chişinău a scris miercuri, că mai multe partide proeuropene au convenit asupra unui pact de neagresiune în contextul alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în toamnă.

Potrivit proiectului Pactului de neagresiune, formaţiunile politice semnatare se angajează să se abţină de la critici sau atacuri reciproce în spaţiul public până la finalizarea alegerilor prezidenţiale din 2020, „conştientizând pericolul capturării instituţiilor statului de către Igor Dodon ca agent de influenţă al Kremlinului şi a celui de federalizare a ţării”.

În proiectul documentului figurează drept semnatari liderii PAS, Platformei DA, Blocului ”UNIREA”, Partidului Unităţii Naţionale şi Partidului Liberal Democrat din Moldova, lista fiind deschisă pentru a fi semnată şi de liderii altor partide proeuropene şi democratice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor