Alexandru Cozer: În Moldova, corupţia politică la nivel înalt a devenit o rutină

Corupţia în Moldova (facebook.com)
Ştefan Sârbu
03.02.2020

În Moldova corupţia politică la nivel înalt a devenit practic o rutină, iar cazuri care în alte state ar scandaliza opinia publică şi ar zdruncina din temelii întreaga ţară practic trec nevăzute, constată Alexandru Cozer într-un editorial pentru cotidianul.md.

Jurnalistul se referă la recenta declaraţie a controversatului primar de la Bălţi, Renato Usatîi, dar şi la afirmaţiile anterioare ale lui Andrei Năstase, potrivit cărora Igor Dodon „încasa săptămânal câte un milion de lei de la Plahotniuc pentru a sabota nişte proteste împotriva oligarhului”. Cu toate acestea, o astfel de dezvăluire este aproape trecută cu vederea, nefiind tratată ca ceva deosebit de grav.

A fost foarte dezamăgitoare, a câta oară, reacţia procurorului general Alexandr Stoianoglo, consideră Alexandru Cozer, care le-a spus nonşalant jurnaliştilor că el aşteaptă „documente”.

„Probabil le aşteaptă de la vreun porumbel călător, de vreme ce nici Năstase şi nici Usatîi nu au fost chemaţi în faţa unor anchetatori pentru a depune elementare depoziţii”, scrie jurnalistul.

„Dacă am fi trăit într-o societate cât de cât normală, o astfel de poveste şocantă s-ar fi terminat sau cu urmărire penală pentru Igor Dodon şi demisie/demitere, sau cu procese împotriva lui Usatîi şi Năstase pentru calomnie, cu dispariţia celor doi din politică”, a adăugat autorul editorialului.

„Dar trăim unde trăim, iar un şef de stat care nici măcar nu se sinchiseşte să dezmintă astfel de acuzaţii grave rămâne favorit cert pentru un nou mandat de preşedinte”, a concluzionat Alexandru Cozer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor