Amenzi în cuantumuri record: Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă au devenit tot mai agresivi

Bancnote de 50 şi 200 de lei (YouTube Screenshot)
Andrei Popescu
20.01.2025

Problema colectării deficitare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a devenit încă de anul trecut una dintre pârghiile folosite de Guvern pentru a contrabalansa deficitul bugetar imens, estimat pentru 2024 la peste 8% din PIB.

Pe lângă creşterea succesivă a salariilor, pe care social-democraţii mizează pentru încasări crescute din contribuţii sociale, promisiunea reglării de conturi cu încasările Fiscului a făcut ca în ultimele luni inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă (DGAF) să devină din ce în ce mai agresivi în piaţă, aplicând amenzi în cuantumuri record, atât prin inspecţii în teren, cât şi prin investigaţii de ansamblu, relatează Ziare.com.

Potrivit site-ului citat, la nivel de fond, conformarea legală şi un influx monetar predictibil din colectarea de taxe este un scenariu ideal pentru orice sistem fiscal sustenabil. Cu toate acestea, inspectorii financiari nu sunt motivaţi doar de “cauza nobilă” a rotunjirii veniturilor bugetare şi a echităţii sistemului fiscal contributiv, dar şi de programe de bonusare atractive atunci când, din activităţile de inspecţie fiscală, de control antifraudă sau executări silite, încasările ANAF depăşesc 10 milioane de euro.

Doar în perioada ultimului trimestru din 2024, inspectorii DGAF au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane de lei, în cadrul controalelor efectuate la nivel naţional în ultimele luni, pentru îmbunătăţirea conformării voluntare, prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, ANAF a găsit, în urma unor verificări efectuate la persoane fizice, venituri de 41,39 milioane de lei a căror sursă nu a putut fi identificată, astfel că a fost impozitată cu cea mai ridicată rată de taxare, de 70%, impusă în pachetul de legi şi ordonanţe dat de Guvern la finalul anului 2023 în penultima Ordonanţă “Trenuleţ” 115/2023.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor