Amânarea vânzării Oltchim ar putea duce la blocarea procesului de privatizare, spune Blănculecu

Procesul de privatizare a Oltchim, în forma în care este făcut, este sortit eşecului, iar prelungirea termenului ar putea duce la blocarea procesului de privatizare ca urmare a contestaţiilor, a declarat, la The Money Channel, consultantul financiar Ionel Blanculescu, potrivit money.ro.
Epoch Times România
17.09.2012

Procesul de privatizare a Oltchim, în forma în care este făcut, este sortit eşecului, iar prelungirea termenului ar putea duce la blocarea procesului de privatizare ca urmare a contestaţiilor, a declarat, la The Money Channel, consultantul financiar Ionel Blanculescu, potrivit money.ro.

În opinia lui Ionel Blănculescu, Oltchim a ajuns în situaţia actuală ca urmare a faptului că s-a trezit într-un alt sistem, iar Oltchim face parte dintr-un sistem care fără Arpechim nu este funcţional.

Blănculescu este de părere că principalul vinovat pentru situaţia actuală nu este fosta conducere a Oltchim, ci OPSPI, pentru modul greşit în care a gestionat privatizarea celor două companii.

Prelungirea perioadei de depunere a ofertelor creează premise ca cei trei ofertanţi care s-au înscris în termenul anunţat să conteste în justiţie procesul de privatizare cu şanse reale de succes mai spune Blănculescu. Acest lucru ar putea bloca pe termen lung procesul de privatizare.

Consultantul financiar a arătat că, din punct de vedere legal, nu există termenul de amânare a termenului de depunere a ofertelor, existând numai posibilitatea anulării şi reluării procesului.

Privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea a fost amânată pentru 20 septembrie, a decis luni Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Astfel, mai pot fi depus oferte pînă la 20 septembrie, urmând ca licitaţia pentru privatizare să aibă loc pe 21 septembrie.

Termenul iniţial pentru licitaţie era 18 septembrie.

Decizia a fost luată după ce au fost depuse mai multe contestataţi în instanţă la privatizarea Oltchim.

Patru oferte au fost depuse pentru privatizarea Oltchim, acestea fiind din partea Aisa Invest, Chimcomplex, PCC şi a lui Dan Diaconescu.

Aisa Invest şi Chimcomplex sunt controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza. PCC este acţionarul minoritar de la Oltchim.

Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, declarase vineri că spera să fie primite circa trei oferte ferme pentru Oltchim, şi nu excludea ca cel puţin una dintre acestea să fie din partea unei mari companii din Rusia.

Statul deţine 54,8% din acţiunile Oltchim. În cadrul procedurii de privatizare, se vor vinde şi creanţele companiei, în valoare de circa 1,8 miliarde de lei, deţinute de AVAS şi Electrica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor