Alpinism: Crina Coco Popescu în ascensiune pe Piscul Baciului
alte articole
Alpinista Crina Coco Popescu a condus sâmbătă şi duminică ascensiunea pe Piscul Baciului, cel mai înalt vârf din masivul Piatra Craiului, în cadrul Circuitului "7 Munţi din Grădina Carpaţilor".
La tura montană au participat 18 persoane, dintre care 5 membri ai lotului naţional de escaladă - copii, după cum informează Ovidiu Popescu, preşedintele Clubul Sportiv Montan "Altitudine".
Prin acest proiect se urmăreşte descoperirea de destinaţii noi şi autentice, dar să se descopere şi pe sine.
"A fost un moment deosebit în Piatra Craiului, când am ajuns pe Piscul Baciului: toţi cei din grup au trăit emoţia şi bucuria de a ajunge pe vârf, adică în locul de unde nu mai ai unde urca - cel mai sus. În acel moment, cuvintele nu sunt necesare, pentru un moment toţi ne-am înţeles din priviri, toţi am fost conectaţi la aceleaşi trăiri, toţi ne-am raportat direct, nemijlocit, la cel mai sigur reper: muntele" a spus Crina Coco Popescu, iniţiatoarea proiectului "7 Munţi din Grădina Carpaţilor".
Crina Coco Popescu este deţinătoarea a numeroase recorduri mondiale în alpinism. Născută la Râşnov, Crina Coco Popescu este pasionată de alpinism de la vârsta de 6 ani, când a început aventurile montane, alături de tatăl său.