Elisabeta Lipă, dată în judecată de Comitetul Olimpic Român. Miza: aproape jumătate de milion de euro

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) i-a acţionat în judecată pe Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC) şi vicepreşedintă a COSR, şi pe secretarul general al federaţiei, Cătălin Erhan, în legătură cu premieri despre care Curtea de Conturi a constatat că nu au avut suport legal, potrivit GOLAZO.ro.
Conform publicaţiei, raportul de control, care a vizat anii olimpici 2021 şi 2024, arată că FRC trebuie să restituie către COSR 492.800 de euro. Suma nu fusese recuperată la aproape un an de la raport, iar Elisabeta Lipă susţine că federaţia nu a făcut nimic ilegal.
Pentru Jocurile Olimpice de la Paris, inspectorii au constatat că, din totalul de aproximativ 38,9 milioane de lei acordat beneficiarilor din cadrul FRC, peste 1,6 milioane de lei, echivalentul a 324.800 de euro, au ajuns la angajaţi precum contabili, îngrijitori, paznici, bucătari sau referenţi.
Curtea de Conturi a subliniat că „personalul din cadrul federaţiei nu a fost inclus în colectivele tehnice olimpice, nu a avut stabilite atribuţii care să justifice contribuţia la obţinerea performanţelor sportive şi nici criterii care au stat la baza premiilor propuse, nefiind asigurată buna gestiune financiară în angajarea şi utilizarea fondurilor publice primite de la bugetul statului”.
În cazul premierilor pentru Paris, Cătălin Erhan figura în tabelul iniţial cu suma de 162.400 de euro. Lipă a explicat ulterior că sumele înscrise în acel tabel se „împart la toţi angajaţii federaţiei”.