Pedeapsă ultraseveră legată de dopaj. Vondrousova se consideră victimă

Condamnată la patru ani de suspendare de către Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru că a refuzat să se supună unui control antidoping inopinat, Marketa Vondrousova, care a contestat această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), are interdicţia totală de a participa, direct sau indirect, la un turneu profesionist.
O situaţie dificil de gestionat pentru câştigătoarea turneului de la Wimbledon din 2023, având în vedere circumstanţele personale, aşa cum a subliniat cu cuvinte dure fosta numărul 1 mondial la dublu şi antrenor al Serenei Williams, Rennae Stubbs.
„Să fiu sinceră, a dat-o în bară. A publicat mesaje pe care probabil le regretă; nu a gestionat bine situaţia. Crezi că ia substanţe dopante? Absolut deloc. După părerea mea, nimeni nu ar fi mai departe de a face aşa ceva. Nici vorbă. Acum spune că îi este foarte greu pentru că are o relaţie cu un jucător de tenis (Andrew Paulson, actualmente pe locul 1076 mondial); nu poate să se ducă să-l vadă, trebuie să rămână în camera ei de hotel; nici măcar nu poate să se ducă să-l încurajeze. Nu are voie să intre pe terenurile de antrenament. Nu are voie să se afle în incinta complexului. Nu poate merge la un centru de tenis să lovească câteva mingi. Mi se pare pur şi simplu ridicol, îmi pare rău. Mai bine o băgăm la închisoare. Haideţi, băieţi. Ce facem noi aici? "