Alianţa PNL-PDL, la un pas de înfiinţare. Blaga: Vom câştiga lupta împotriva partidului-stat

Preşedintele PDL Vasile Blaga a vorbit marţi seară, la Realitatea TV, despre coagularea forţelor de dreapta în vederea câştigării luptei împotriva partidului-stat care vrea să pesedizeze ţara.
Vasile Blaga , preşedinte PDL (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
28.05.2014

Preşedintele PDL Vasile Blaga a vorbit marţi seară, la Realitatea TV, despre coagularea forţelor de dreapta în vederea câştigării luptei împotriva partidului-stat care vrea să pesedizeze ţara.

"PDL discută de ani de zile despre necesitatea coagulării forţelor de dreapta. Pe de o parte pentru că e necesar, pe de altă parte pentru că avem experienţa unor astfel de demersuri, dar şi pentru că credem că trebuie să gândim în perspectivă. Partidul-stat este în stare să pesedizeze România, şi atunci trebuie să gândim pe termen mediu şi lung, nu numai alegerile prezidenţiale extrem de importante, dar şi alegerile generale. De aceea am spus că, în perspectivă, va trebui să ajungem - şi mă bucur că foarte multă lume gândeşte aşa - după alegerile din 2016, la un foarte puternic partid de centru-dreapta, deci la fuziuni pentru construirea unui partid de centru-dreapta. De ce nu mâine? Pe de o parte pentru că există o aritmetică electorală dovedită după '90: întotdeauna alianţele au adus mult mai multe voturi decât fuziunile. Şi PDL are această experienţă faţă de construcţia noastră", a declarat Vasile Blaga.

Liderul democrat-liberalilor a apreciat că într-o perspectivă medie şi lungă, ar fi bine ca în România să existe două mari partide, unul puternic pe centru-dreapta şi unul pe stânga.

"În perspectivă nu vor fi chiar două, dar într-o perspectivă medie şi lungă ar fi foarte bine să fie două mari partide în România. Unul există, PSD. Va trebui să existe pe centru-dreapta un partid cel puţin la fel de puternic, pentru că acel partid foarte puternic adună mai greu voturile ca stânga, pentru că cei de dreapta vorbesc despre aprecierea muncii, pe când, în stânga, se referă în general la categorii care sunt dependente de stat. Şi asta a ştiut-o foarte bine Ponta în cei 2 ani de când guvernează", a adăugat Blaga.

Preşedintele PDL a explicat că formaţiunea pe care o reprezintă este compatibilă cu PNL din mai multe puncte de vedere, adăugând că a avut loc o discuţie informală la partid pe tema aceasta şi toţi au fost de acord că este nevoie de o discuţie cu PNL.

"Mă bucură şi pentru că cele două partide sunt compatibile şi ar putea să se ajute şi din următorul punct de vedere: noi, PDL-ul, suntem un partid extrem de bine structurat. Am dovedit-o şi duminică. Pe de altă parte, PNL are structuri în administraţie foarte puternice. Noi avem doi preşedinţi de CJ, ei au 13, noi avem 700 de primari, ei 900. Iată că, din toate punctele de vedere, se impune o astfel de discuţie, şi noi suntem de acord cu ea", a declarat Vasile Blaga.

Liderul PDL a afirmat că discuţia cu liberalii trebuie să se poarte într-un cadru instituţionalizat şi cât mai repede, chiar dacă PNL are acum o conducere interimară.

"Aceasta trebuie să aibă loc într-un cadru instituţionalizat. Eu nu m-am dus să discut singur cu Antonescu, deşi puteam s-o fac. Eu consider că lucrurile trebuie să fie discutate în echipă, echipa trebuie să susţină lucrurile acestea. De aceea am propus o primă echipă, pentru că am discutat cu Antonescu, şi va fi 1+5 primul format, şi am discutat cu Antonescu chiar dacă PNL are o conducere interimară, pentru că lucrurile nu trebuie să stea pe loc. Noi nu dorim să intervenim în parcursul intern al PNL-ului", a adăugat Vasile Blaga.

Referitor la situaţia în care, peste o lună, conducerea PNL va avea o altă structură în urma alegerilor interne, Blaga a precizat că nu crede că va fi vreo problemă pentru că a văzut poziţia tuturor celor din PNL şi sunt toţi adepţii unei astfel de construcţii. Liderul PDL a dezvăluit că a purtat discuţii cu Antonescu la discursul vicepreşedintelui american Joe Biden, la Cotroceni şi după europarlamentare.

"Am sunat, ne-am sunat, şi dimineaţa când l-am anunţat că are peste 15%, nouă ne ieşeau 15,05, nu erau la 13% cum erau daţi, şi am mai discutat. Dar oficial eu nu înţeleg să discut decât cu echipă desemnată lângă mine", a precizat acesta.

Rugat să comenteze declaraţiile premierului Victor Ponta făcute la Bruxelles în care aprecia şansele alianţei de centru-dreapta ca fiind "comice", Blaga a replicat: "Îşi face griji deja, zâmbind, domnul Ponta, şi-l înţeleg, pentru că voia să dea o foarte mare lovitură, îşi pusese consilierii să plaseze pe piaţă de luni întregi analize mincinoase, spre 50%, şi, dintr-o dată, ia 37. (...) E an electoral, el candidează, dar va avea mari surprize".

În ceea ce priveşte o alianţă cu PMP, Blaga a punctat: "Deocamdată discutăm între principalele două forţe politice de centru-dreapta din România de azi, în ordine, PNL şi PDL. Dacă ele se vor înţelege, ceilalţi vor veni la aceste discuţii. Şi eu sper că se vor înţelege pentru că avem suficientă maturitate ca să respectăm următorii paşi: un ţel - avem: câştigarea prezidenţialelor şi a alegerilor generale din 2016, un plan - îl vom face, şi o echipă. Eu văd că în PMP sunt cu mitralierele pe masă. Uitaţi-vă la declaraţiile de ieri şi de astăzi ale domnilor lideri PMP Papahagi, Funeriu şi ceilalţi, chiar domnul Baconschi, mai nou... Intenţii, critici, să-şi rezolve problemele lor, au ce rezolva acolo, noi vom discuta cu PNL".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor