Adrian Năstase a fost dus la închisoarea Rahova

După şase zile de la tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, acesta a fost externat marţi seară, în jurul orei 22.20, de la Spitalul Floreasca din Capitală. Preluat de poliţie imediat, fostul premier a fost dus la închisoarea Rahova cu o ambulanţă, întins pe o targă, pentru a-şi executa pedeapsa de doi ani de detenţie.
Tribunalul a stabilit că Năstase poate executa pedeapsa (MUGUR VARZARIU / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
26.06.2012

După şase zile de la tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, acesta a fost externat marţi seară, în jurul orei 22.20, de la Spitalul Floreasca din Capitală.

Preluat de poliţie imediat, fostul premier a fost dus la închisoarea Rahova cu o ambulanţă, întins pe o targă, pentru a-şi executa pedeapsa de doi ani de detenţie.

Executarea sentinţei a început după nenumărate bâlbâieli din partea autorităţilor, medicilor, poliţiştilor, politicienilor, jurnaliştilor, judecătorilor etc.

Au trebuit să apară sute de articole în mass-media şi alte zeci de informaţii, zvonuri şi detalii despre acest caz, pentru ca sentinţa dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să ajungă să fie pusă în aplicare.

Totul a culminat astăzi (marţi), cu vestea declanşării urmăririi penale pentru unul dintre medicii care l-au tratat pe Năstase.

Medicul Brădişteanu şi trei ofiţeri de poliţie, urmăriţi penal

Astfel, procurorii anticorupţie au început marţi urmărirea penală - în cazul medicului Şerban Brădişteanu şi a trei ofiţeri de poliţie - pentru favorizarea infractorului.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că există date şi indicii temeinice că cele patru persoane învinuite, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim-ministru Adrian Năstase.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar şef de poliţie, adjunct al directorului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Nicolae Costea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Marian Apostol, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Şerban Alexandru Brădişteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000", informează DNA.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a decis marţi că "nu există nicio piedică în ceea ce priveşte executarea pedepsei lui Adrian Năstase", iar decizia poate fi atacată în cel mult de zece zile.

De ce a fost condamnat Năstase

Adrian Năstase este primul premier al României după 1989 care a fost condamnat la închisoare. Pedeapsa a fost dată de judecători pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

Procesul său, început în 2009, s-a finalizat miercuri cu o sentinţă-surpriză: doi ani de puşcărie. Dosarul în care a fost condamnat, "Trofeul Calităţii", nu părea să ridice probleme prea mari pentru fostul premier, care nu s-a aşteptat să se ajungă la această sentinţă.

Totul a început în 2009, când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, pe 20 ianuarie.

Năstase şi ceilalţí inculpaţi au de plată 1,45 de milioane de euro

În dosarul "Trofeul Calităţii", Judecătorii Curţii Supreme au decis ca Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi să plătească 1,45 milioane euro despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Astfel, Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian şi Gasparovici Diana sunt obligaţi să plătească prejudiciul de aproximativ 1,45 milioane euro, bani care vor fi recuperaţi de la inculpaţi prin vânzarea proprietăţilor sau direct din conturile lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor