Adrian Martiş, Andrei Nanu şi Vasile Creştin, liderii grupării în cazul fraudei de 85 milioane euro

Adrian Martiş, director executiv BRD - Grup Unirea, Andrei Nanu, director comercial al BRD Grup Dorobanţi şi Vasile Creştin sunt liderii grupării care se ocupa cu fraude bancare, se arată într-un document întocmit de procurorii DIICOT.
(photos.com)
Epoch Times România
14.12.2012

Adrian Martiş, director executiv BRD - Grup Unirea, Andrei Nanu, director comercial al BRD Grup Dorobanţi şi Vasile Creştin sunt liderii grupării care se ocupa cu fraude bancare, se arată într-un document întocmit de procurorii DIICOT.

Procurorii arată, într-un proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirilor, că unul dintre învinuiţii din acest dosar a aderat şi sprijinjt grupul ai cărui lideri erau cei trei şi ar fi indus şi menţinut în eroare BRD - Grup Unirea şi Grup Dorobanţi în scopul obţinerii în mod ilicit a unor importante sume de bani, prin folosirea documentelor contabile, folosirea contractelor comerciale despre care pentru avea cunoştinţă că nu reflectă realitatea.

Procurorii mai arată în document că acesta a semnat contracte de credit în calitate de împuternicit al adevăraţilor propietari, despre ale căror imobile cunoştea că sunt supraevaluate, a semnat contracte de credit în calitate de "fidejusor", garant ipotecar sau administrator al unor societăţi comerciale, a întocmit facturi fictive, borderouri de achiziţii cereale, pentru a putea lua bani în vederea reintroducerii lor în circuitul legal, dându-le aparenţa de legalitate şi cunoscând că provin din activităţile infracţionale.

DIICOT mai arată că acest învinuit i-a racolat pentru a sprijini grupul pe Daniel Sandu şi Valentin Nedelcu şi că prin faptele sale a mijlocit obţinerea unor credite de la BRD Unirea şi Dorobanţi şi ATE Bank pentru următoarele societăţi: Proserv Compani, Turbo Taz, Agro Cereal Import Export, GFR Grand Ligistic, Blutz Transport, Artur J Consulting, Scorpio Becco Gruppo, American Building Clasic şi Emanuela Agroindustrial, cauzând un prejudiciu total de 17.784.000 euro, respectiv, 2.186.252 lei în dauna BRD - Grup Unirea.

Procurorii DIICOT cer arestarea în lipsă a trei dintre persoanele vizate de ancheta în cazul fraudelor bancare în valoare de 85 milioane de euro, respectiv, pentru Vasile Creştin, Irinel Constantin Militaru şi Cătălin Mihăiţă Ruşitoru.

În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi de procurorii DIICOT şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă: Daniel Sandu, Mihaela Diana Gireadă, Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Florin Bogdan Dinu, Livia Bobu, Adrian Martiş, Andrei Mihail Nanu, Elena Blega, Ionut Orlando Ghiorghe, Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Creştin, Dumitru Benga, Jenica Vrânceanu Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexandrescu, Maria Claudia Peter, Camelia Damiela Pop.

Judecarea propunerilor de arestare în noul dosar de fraude bancare se judecă la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a decis ca propunerile să fie judecate de către două complete separate.

Procurorii DIICOT au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, vizând un grup constituit din 58 de persoane, specializat în fraude bancare, care a produs un prejudiciu de 85 de milioane de euro, printre suspecţi fiind şi şapte directori de unităţi bancare.

Potrivit DIICOT, gruparea, coordonată de "persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti", a obţinut în mod ilegal credite de la două unităţi bancare, pentru 35 de societăţi controlate de membrii grupului infracţional.

"În fapt, se reţine că, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de şapte directori generali( directori comerciali ai unităţilor bancare, prin coordonarea procedurii de selecţie a firmelor, avizare pentru risc şi de aprobare a creditelor deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale, dar şi de către şase funcţionari din cadrul unităţilor bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare, potrivit sursei citate.

De asemenea, membrii grupării au beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile la valori depăşind valoarea reală, în vederea ipotecării bunurilor cu ocazia încheierii contractelor de creditare. Contractele de garanţie ipotecară erau autentificate de patru notăriţe, prin supraevaluarea bunurilor imobile.

"Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare", se mai precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor