Adrian Curaj, un factotum al învăţământului românesc
alte articole
Înainte să devină ministru, Adrian Curaj a câştigat peste 119.000 de euro din proiecte europene derulate de o instituţie de stat pe care o conducea, în perioada 2007-2014. Mai mult, soţia acestuia, Aurelia Curaj, a câştigat şi ea aproximativ 13.000 de euro, într-un alt proiect derulat tot de instituţia condusă de Curaj, relatează gândul.info.
În perioada respectivă, Curaj s-a aflat, cu câteva întreruperi, atât în postura de director al UEFISCDI (fost UEFISCSU), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, cât şi în cea de manager de proiect sau expert în proiectele implementate chiar de instituţia pe care o conducea – UEFISCDI. Gândul a identificat 18 astfel de proiecte, dintre care ministrul ar fi fost plătit pentru 10, conform Ministerului Educaţiei.
Legea nu îi interzice acest lucru lui Curaj, în situaţia sa aflându-se mulţi alţi bugetari. O sursă din Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a considerat însă, pentru Gândul, că situaţia de la UEFISCDI ar constitui „o bombă cu ceas” din punct de vedere al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, dacă proiectele europene implementate de această instituţie ar fi investigate. ANI nu a prezentat totuşi un punct de vedere oficial, la solicitarea publicaţiei citate, în legătură cu situaţia lui Adrian Curaj la UEFISCDI.
Gândul mai precizează că într-un alt proiect european, derulat în perioada 2009-2012 prin UEFISCDI, condusă de Adrian Curaj, soţia sa Aurelia, a participat ca expert, câştigând cel puţin 13.000 de euro.
"În tot acest timp, actualul ministru a reuşit nu doar să conducă o instituţie publică, să ofere expertiză sau să managerieze zeci de proiecte europene, ci şi să fie profesor la mai multe universităţi şi şcoli doctorale. Totodată, în voluminosul CV al ministrului Curaj şi-au făcut loc şi greşeli: în 2015, Curaj arată că a devenit „alumni” (absolvent) al Harvard Business School of „Gouvernance” (Government în titulatura corectă). De fapt, profesorul Curaj a absolvit doar un curs plătit, de câteva zile, la prestigioasa şcoală americană, după cum a aflat Gândul.", mai arată sursa citată.
Articolul integral poate fi citit aici