Activişti conservatori îi cer premierului britanic să menţină controalele la graniţă pentru români şi bulgari (BBC)

Un număr de 90 de activişti conservatori i-au cerut premierului britanic David Cameron să nu ridice controalele la graniţă pentru imigranţii bulgari şi români, începând de la 1 ianuarie 2014, relatează luni BBC.
David Cameron (ALAIN JOCARD / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
30.12.2013

Un număr de 90 de activişti conservatori i-au cerut premierului britanic David Cameron să nu ridice controalele la graniţă pentru imigranţii bulgari şi români, începând de la 1 ianuarie 2014, relatează luni BBC.

Într-o scrisoare adresată premierului britanic, ei afirmă că David Cameron ar putea folosi o clauză din legislaţia UE pentru a împiedica un 'val distrugător şi destabilizator de imigraţie în masă'. Clauza permite ţărilor să continue controalele la graniţă dacă se confruntă cu 'tulburări serioase pe piaţa muncii', se arată în scrisoare. Marea Britanie are nevoie 'de spaţiu şi timp' pentru a reduce pe termen lung şomajul în rândul tinerilor.

'Nu suntem de acord cu ideea guvernului că nu există nici o posibilitate sau alternativă pentru prelungi moratoriul privind imigraţia din Bulgaria şi România', se arată în scrisoarea scrisă de preşedintele Conservative Grassroots, Robert Woollard, şi 'susţinută de preşedinţi locali ai asociaţiei, foşti preşedinţi şi alţi militanţi'.

Potrivit scrisorii, 'o clauză de salvgardare' prevăzută în tratatul de aderare la UE pentru cele două ţări 'permite reimpunerea unor măsuri restrictive temporare' în orice stat membru dacă 'au loc sau sunt prevăzute perturbări grave pe piaţa muncii'.

'Şomajul pe termen lung în rândul tinerilor din Marea Britanie - 21% - este al treilea cel mai mare în cadrul UE şi în ţările OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)', se arată în scrisoare.

Potrivit scrisorii, este logic pentru Marea Britanie 'să-ţi exercite unilateral rezervele pe probleme de imigraţie conform Tratatului de la Lisabona şi să extindă restricţiile iniţiale până în 2018 pentru a permite economiei britanice să aibă spaţiul şi timpul de a contracara tendinţa de şomaj în rândul tinerilor'.

'Trebuie să fiţi conştienţi de faptul că aceasta este o poziţie politică ce nu poate fi susţinută având în vedere opoziţia extinsă în rândul populaţiei britanice', se arată în scrisoare. 'Este, de asemenea, o poziţie economică neconvingătoare având în vedere presiunea uriaşă exercitată deja asupra serviciilor publice într-o perioadă în care ţara se confruntă cu provocări acute în planul economiei', se menţionează în documentul citat.

'Cum vor putea susţine autorităţile locale un noul val de imigranţi şi familii întregi fără un sprijin financiar suplimentar sau creşterea impozitelor locale? Problema fiscală este pur şi simplu nejustificată, iraţională şi total incorectă şi poate conduce la revoltă socială', se mai arată în scrisoare.

'Ca o problemă urgentă vă cerem să convocaţi reuniune specială a parlamentului şi să supuneţi la vot amendamentul propus de Nigel Mills la Legea Imigraţiei, cât mai curând', se arată în scrisoare.

Peste 60 de deputaţi au semnat amendamentul propus de liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP, anti-imigraţie), Nigel Farage, pentru a extinde controalele la graniţe până în 2018. Dar la începutul acestei luni, liderul Camerei Comunelor, Andrew Lansley, a anunţat că proiectul nu va fi dezbătut până anul viitor - după ce expiră controalele.

Problema imigraţiei este în prezent în centrul dezbaterilor politice britanice, în special ca urmare a liberalizării pieţei muncii în UE, începând de la 1 ianuarie, pentru lucrătorii bulgari şi români. Londra a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie o înăsprire a condiţiilor privind accesul imigranţilor la ajutoare sociale.

Nigel Farage a cerut menţinerea restricţiilor aplicate românilor şi bulgarilor, care nu pot să exercite până la 31 decembrie decât un număr limitat de meserii în UE. Premierul David Cameron şi-a exprimat de asemenea intenţia de a cere impunerea unor limite privind libera circulaţie în UE, declanşând nemulţumirea Bruxelles-ului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor