Acordul TTIP dintre SUA şi UE într-o fundătură - ministru italian

După trei ani de negocieri intense, controversatul acord TTIP pare să se fi lovit de un blocaj pe moment de netrecut, conform unui ministru italian.
Ministrul italian al dezvoltarii economice, Carlo Calenda. (Captură Foto)
Andrei Popescu
06.07.2016

Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) negociat de Uniunea Europeană cu Statele Unite se află într-o fundătură, iar Acordul Economic şi Comercial Comprehensiv al UE cu Canada (CETA) este, de asemenea, periclitat, a declarat marţi ministrul italian al Dezvoltarii Economice.

“Cred că (acordul TTIP) va eşua şi acordul cu Canada riscă de asemenea să păţească la fel. Am negociat de mult prea mult timp”, a declarat Carlo Calenda la un eveniment în Roma.

Calenda a precizat că scade încrederea în negocieri.

Discuţiile privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), un controversat acord de comerţ liber între SUA şi UE, au început în urmă cu trei ani dar ambele tabere au fost incapabile să depăşească neînţelegerile existente asupra mai multor chestiuni, inclusiv agricultura.

Cel mai controversat aspect al TTIP şi CETA este reprezentant de aşa-numitele ISDS, clauze ce permit corporaţiilor să conteste la curţi internaţionale de arbitraj private legile naţionale care nu le convin. De exemplu, dacă un Parlament naţional votează o lege ce ar afecta o investiţie şi profitul unei companii, aceasta din urmă ar avea dreptul să intenteze un proces împotriva legii potrivnice. Procesele vor fi judecate nu de instanţe de judecată publică, teoretic imparţiale, ci de o Curte de Arbitraj. Deciziile acestor Curţi de Arbitraj nu pot fi atacate cu apel şi presupun, de regulă, penalităţi foarte mari pentru guverne.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor