Acord între guvernul italian, patronat şi sindicate pentru creşterea productivităţii (presa italiană)
alte articole
Acordul dintre guvernul italian, organizaţiile patronale şi sindicate, în vederea creşterii productivităţii, semnat miercuri seară la Palatul Chigi de la Roma, sediul guvernului italian, se află joi în atenţia principalelor publicaţii din Italia.
'Productivitate, acord guvern-parteneri sociali, cu excepţia Cgil', titrează La Repubblica de la Roma, care anunţă că acordul nu a fost subscris de cel mai mare şi mai important sindicat din Italia, Cgil, care se teme că acesta va duce la deteriorarea condiţiilor de muncă şi la reducerea salariilor reale ale muncitorilor italieni.
Acordul, numit 'Linii programatice în vederea creşterii productivităţii şi a competitivităţii în Italia', prevede o mai mare flexibilitate pentru oamenii muncii. Textul sintetizează acordurile dintre patronat şi sindicate la nivel local, iar fiecare întreprindere va putea decide modul în care va fi organizat programul de muncă. Întreprinderile care au semnat acest acord cu sindicatele vor beneficia de ajutoare fiscale. Părţile semnatare vor avea timp până pe 31 decembrie pentru a stabili regulile reprezentanţei sindicale a salariaţilor, în vederea construirii 'unui sistem de relaţii sociale mai stabil şi mai eficient', se precizează într-un comunicat difuzat de guvernul italian.
Premierul Mario Monti şi-a declarat satisfacţia pentru semnarea acestui act, care, după părerea sa, constituie 'un pas înainte important' pentru creşterea productivităţii şi pentru a atrage noi investiţii în Peninsulă. Acordul va permite creşterea 'salariilor şi a locurilor de muncă', a declarat ministrul dezvoltării economice, Corrado Passera, declaraţie subliniată de principalul cotidian roman.
Acordul 'ne va putea permite să depăşim impasul în care ne aflăm din anii '90, cu salarii şi o productivitate scăzute', a spus secretarul sindicatului Uil, Luigi Angeletti, potrivit La Repubblica.
Tratatul va permite deblocarea, din partea guvernului, a unei sume de circa 2,1 miliarde de euro în vederea acordării de ajutoare fiscale în sprijinul productivităţii şi a creşterii salariilor, în perioada 2013-2015, după proiectul de buget care va fi supus votului joi în Parlamentul italian.
Mario Monti a declarat că ameliorarea productivităţii muncii rămâne una dintre priorităţile guvernului său. În luna octombrie, un studiu alarmant difuzat de Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE) demonstra faptul că Italia se află pe ultimele locuri, printre ţările dezvoltate, în ceea ce priveşte creşterea productivităţii, care a rămas la nivelul din 1995, ceea ce înseamnă un declin al produsului intern brut (PIB), faţă de acela al celorlalte ţări industrializate din lume. De asemenea, un studiu publicat miercuri de ISTAT, Institutul italian de statistică, demonstrează că productivitatea Italiei a crescut cu numai 0,9% în perioada 1992 - 2011, relatează cotidianul roman menţionat.
'A fost semnat acordul asupra productivităţii', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că sindicatul Cgil nu a semnat tratatul, în ciuda faptului că şeful guvernului italian, Mario Monti, este convins că acest acord va putea relansa economia italiană. Secretarul general al Cgil, Susanna Camusso, a spus că acordul este în linie cu politica guvernului, care obligă oamenii muncii să plătească costurile crizei economice. Preşedintele asociaţiei antreprenorilor italieni (Confindustria), Giorgio Squinzi, a declarat că acest acord poate deveni o ocazie pentru ca Italia să poată depăşi criza economică, 'un element nou în relaţiile industriale şi începerea unei noi faze de dezvoltare'.
Şi-au exprimat satisfacţia liderul sindicatului Cisl, Raffaele Bonanni, şi cel al sindicatului Uil, Luigi Angeletti, în timp ce Susanna Camusso, lider al principalului sindicat italian, Cgil, a declarat că 'atmosfera de la sediul guvernului, în cursul tratativelor pentru realizarea acestui acord, poate fi definită 'jenantă', iar acest acord reprezintă un pas înainte pe calea recesiunii', indică principalul cotidian milanez.
'Productivitate: Semnat acordul, fără sindicatul Cgil', titrează La Stampa din Torino, care scrie că la tratativele de la Palatul Chigi au participat premierul Mario Monti, miniştrii economici şi partenerii sociali. Au fost alocate 2,1 miliarde de euro în vederea sporirii productivităţii Italiei, în perioada 2013-2015.