Accident neobişnuit la Arad: Un tramvai a plecat singur din depou, a intrat în trafic şi s-a ciocnit cu un altul

Accident tramvai (Screenshot - ISU)
D.B.
22.10.2025
Accident tramvai (Screenshot - ISU)
D.B.
22.10.2025

Patru persoane au fost rănite uşor după ce o garnitură de tramvai a pornit singură dintr-un depou şi s-a ciocnit în trafic cu un alt tramvai.

Incidentul neobişnuit a avut loc la Arad. Tramvaiul a plecat singur din depoul unde staţiona şi a intrat pe şinele principale, circulând aproximativ 500 de metri, până când s-a izbit de o garnitură de tip Civitas, de fabricaţie recentă.

Cel de-al doilea tramvai era plin cu pasageri, iar patru dintre aceştia au fost răniţi în urma impactului.

„Sunt patru victime preluate de către echipajele medicale şi asistate la faţa locului”, a precizat ISU Arad, potrivit Ziare.com.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, accidentul s-a produs pe Calea Aurel Vlaicu, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de descarcerare şi ambulanţe.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a explicat că, cel mai probabil, vatmanul a atins din greşeală maneta de mers atunci când a coborât din cabină.

„Bărbatul şi-a alertat colegii, dar garnitura a pornit şi a mers circa 500 de metri înainte de impactul cu tramvaiul aflat pe aceeaşi linie, în faţă”, a declarat Godja.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor