"Abatorul uman comunist". Armand Goşu, despre intelectualii "de stânga": Dacă îi laşi la butoane, sunt un pericol public
Expertul în spaţiul ex-sovietic Armand Goşu a explicat, în podcastul "Rezilienţa prin cultură" realizat de Cristian Pătrăşconiu, cum a lucrat la a doua ediţie a "Cărţii Negre a Comunismului", folosindu-şi experienţa didactică pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă contextul şi personajele-cheie ale regimurilor totalitare.
Analistul discută despre dificultatea de a reconstrui profilurile unor figuri istorice pe baza documentelor ruseşti, dar şi despre lipsa unei elite intelectuale de stânga în România, spre deosebire de Franţa, unde cultura comunistă a fost intens metabolizată.
În acelaşi timp, Armand Goşu subliniază importanţa dezbaterii publice despre crimele comunismului şi pericolul pe care îl pot reprezenta intelectualii care au aplecări spre ideologia de stânga atunci când ajung în poziţii de putere politică.
Redăm mai jos schimbul de idei
Jurnalist: Cum ai lucrat la această nouă ediţie a "Cărţii Negre a Comunismului"?
Armand Goşu: Pe mine m-a interesat, în primul rând, pentru că eu predau despre Rusia şi, într-un fel, am încercat să folosesc experienţa mea didactică în această a doua ediţie şi să-i ajut pe cititori să înţeleagă miza unor acţiuni, subliniind persoanele care au fost implicate, erau importante, nu erau importante, aveau un background anumit, mai ales pe zona de servicii. Am şi un curs despre natura criminală a serviciilor sovietice – şi acolo, tot timpul, mă întrebau: "Dar cine e?" Pentru că nu găseşti, astea nu sunt pe Wikipedia. Aici trebuie să intri pe nişte documente ruseşti, să cauţi, să coroborezi informaţii şi sunt nişte figuri foarte interesante. Nici pentru România, pentru români, nu ai, să spunem, aşa, o bază de date serioasă.
Dar pentru că eu nu predau despre România, predau despre Uniunea Sovietică şi Rusia, am folosit ce ştiam eu. Sigur că unele par excesive, dar, în condiţiile în care, dacă te-ai mai întâlnit cu tinerii, noile generaţii, cei care au suferit acum impactul masiv al COVID-ului, încerci să-i ajuţi, cât poţi, şi le repeţi, iar ei protestează: "Nu mai veniţi cu nume ruseşti, urechea noastră nu vrea să accepte aşa ceva." Trebuie, nu poţi, când aude cineva de Molotov, de fiecare dată să-şi dea ochii peste cap. Deci învăţăm tot mai puţin, reţinem şi mai puţin. Şi să ne mirăm că lumea se duce unde se duce – în gard, în şanţ? E o problemă de educaţie.
Jurnalist: Între altele, ce rezultă din această carte, cu prefaţa admirabilă semnată de Stephane Courtois – ar fi trebuit să o scrie Francois Furet, dar n-a mai apucat –, aşadar, una dintre ideile care rezultă cu obstinaţie, să zic aşa, e că Franţa a avut o relaţie, o istorie complicată şi are o istorie complicată cu comunismul. Dar alte ţări din Occident? Noi avem o relaţie complicată?
Armand Goşu: Sigur că nu ai una de intensitatea celei pe care Franţa o are. Cultura franceză e altceva. Felul în care a metabolizat elita franceză comunismul e sensibil diferit de felul în care s-a întâmplat lucrul ăsta în România.
În România, în afară de două-trei cazuri mai interesante, în rest nu ai avut o elită intelectuală românească de stânga. Pătrăşcanu, sigur, interesant, dar nu poţi să spui. La noi, elita culturală şi intelectuală s-a dus spre dreapta şi mult spre extrema dreaptă. Pe partea stângă, foarte puţini au fost, iar aceia care au fost, de la Ţuţea şi... au trecut şi ei cu arme şi bagaje în partea cealaltă. Or, tu nu poţi să ai o dezbatere de ceva consistent dacă nu ai oameni solidari. Şi tu nu ai avut. Nu ai avut aşa ceva, nu poţi să te compari.
Ai amintit de Furet. A apărut cartea lui când a tradus-o Humanitas aici, generaţia mea...
Jurnalist: "Trecutul unei iluzii", nu? La ea te referi. Eu băteam altundeva, de fapt. Există o asimetrie care se vede, nu ştiu, cum se vede zidul chinezesc de pe Lună, între tratamentul de care are parte, chiar şi la noi, nazismul, dar în Occident cu atât mai mult, în raport cu comunismul. E evident o asimetrie.
În condiţiile în care, Doamne fereşte, nu fac clasamente, ambele sunt la fel de odioase şi absolut odioase – şi nazismul, şi fascismul –, deci, în condiţiile în care comunismul a ucis, evident, mult mai mult. Aici e avansat un prim număr de victime, care e doar în partea de jos, e modest, el e în lumina cercetărilor, cartea apărând în 1998, deci după mai bine de două decenii şi jumătate, numărul omologat e aproape dublu. Sunt peste 200 de milioane.
Armand Goşu: A fost o problemă în dezbaterea publică din Occident. În Franţa, în special, a fost o problemă. Dar dimensiunea a fost dată şi de faptul că, să spunem, intelectualitatea franceză de bună calitate – nu pot să spun majoritatea, dar într-un număr ridicat, corifeii ei – a fost de stânga, asumat, comunistă.
După aceea, după 1956, au început să se îndepărteze de comunismul de tip stalinist, unii au aderat la troţchism, şi ei încercau în spaţiul public să promoveze şi temele mai... troţchiştii, de exemplu. Socialişti, vezi, asta e interesant, noi nu suntem sensibili la nuanţele astea. Noi considerăm că socialiştii francezi sunt "câh", dar socialiştii francezi au fost cei mai mari critici ai lui Ceauşescu – paradoxal – cei mai mari critici ai comunismului din Uniunea Sovietică. Iar aliaţii Uniunii Sovietice, Brejnev, au fost cine? De Gaulle şi dreapta franceză. E complicat.
Jurnalist: Chiar şi unii coautori ai "Cărţii Negre a Comunismului" au fost la începutul carierei maoşti. Sunt încă şocat. Cum poţi să fii comunist sau să susţii idei comuniste ştiind că a existat abator uman în istorie – atâta sânge, la propriu – după zeci şi zeci de mii, sute de milioane de victime?
Armand Goşu: N-am întâlnit, ce spui tu, chiar să susţină idei comuniste. Am întâlnit oameni care susţin idei de stânga, de la utopii phalanstierianiste până la... care sunt nişte oameni foarte sofisticaţi. Atenţie! Şi, în acelaşi timp, dacă îi laşi la butoane, să ajungă în politică, în poziţii din astea, mi-e teamă că sunt un pericol public. Asta-i cu intelectualii în politică de multe ori.
