32 de ani de la Revoluţia din Timişoara. Revoluţionar: "Dacă aş fi mai tânăr, aş pleca din ţară. Mi-e scârbă"

În urmă cu 32 de ani, pe 17 decembrie, la Timişoara se murea. Oameni sătui de frig, întuneric, foame şi frică se jertfeau pentru ieşirea la lumină. Pentru ca noi şi copiii noştri să trăim într-o ţară liberă de comunismul care mutila caractere, care împingea la frică, delaţiune şi lipsă de solidaritate între români. Acum, în România se moare din nou. Mor speranţe, moare încrederea, mor visele pentru care s-a vărsat sânge. Moare viitorul, dacă lucrurile nu se vor schimba...

"Dacă aş fi mai tânăr cu 30 de ani, aş pleca din ţară", ne-a spus revoluţionarul timişorean Corneliu Vaida, atunci când l-am sunat să îl rugăm să ne vorbească despre însemnătatea acestor zile, care ar trebui să fie sacre pentru noi toţi, beneficiarii sângelui vărsat de revoluţionari.

Corneliu Vaida este timişoreanul care a devenit primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor pentru jurnaliştii străini veniţi să transmită despre Timişoara. Azi, la 32 de ani de atunci, Vaida devine purtător de cuvânt al tăcerii. Nu mai vrea să spună nimic, amuţit de evenimentele din ultima perioadă.

A văzut, în decembrie '89, oameni murind. În spatele lui a fost călcată de TAB prima victimă a Revoluţiei, Rozalia Popescu. Vaida aude şi acum, după atâţia ani, urletul ei în urechi. Sunetul morţii. Moartea care l-a căutat şi pe el căci, în zilele de foc ce au urmat, glonţul i-a şuierat prin păr.

Acum, îi e silă. Criminalii din '89 nu sunt pedepsiţi. La putere a revenit, adus chiar de preşedintele ţării în care milioane de oameni au crezut, PSD-ul fondat de Iliescu. Comunistul declarat. Omul acuzat că a furat Revoluţia. Furt pentru că au fost omorâţi oameni. Pentru Vaida, ţara, aşa cum este ea acum, condusă de oameni care au trădat idealurile pentru care au murit, arată ca una pentru care nu mai merită să lupţi. Cel puţin nu azi. Nu acum. Poate după ce va trece dezamăgirea...

"Anul acesta am hotărât să nu mai vorbesc despre Revoluţie. Mi-e o scârbă şi o lehamite de nu am cuvinte să descriu", ne-a spus Corneliu Vaida când l-am sunat.

"Parcă nu mai am pentru ce să lupt, totul e invers. Venirea PSD-ului la putere, Iohannis, tot!! E... nu ştiu, cred că ce este, mi-e aşa o scârbă", ne-a spus Corneliu Vaida la telefon.

"Nu mai am pentru ce să lupt, dacă aş fi cu 30 de ani mai tânăr, aş pleca în străinătate. Nu mai vreau să mă gândesc la noi, ci la mine, la sănătatea mea, la familie, la liniştea mea, că până acum nu m-am gândit.

Nimeni n-a ieşit doar pentru el atuncea, pentru sine. Am luptat pentru noi. Până acum am trăit cu impresia că avem de ce. Dar eu, de câteva săptămâni, am convingerea că nu mai am de ce", a adăugat revoluţionarul.

Mai jos, imaginea trimisă de Corneliu Vaida redacţiei noastre. E un mesaj pentru noi toţi şi un salut către oraşul care a dat semnalul căderii Fiarei Roşii acum 32 de de ani. Iubirea faţă de semnificaţia acelui oraş şi a jertfei din '89 a învins sila...

Statement (Corneliu Vaida)

Timişoara. Libertatea s-a plătit cu sânge

Pe 16 decembrie, la Timişoara a izbucnit un protest ca urmare a încercării autorităţilor de a-l evacua pe pastorul Laszlo Tokes din locuinţa parohială, după ce acesta făcuse declaraţii anti-regim în mass media internaţională. Crezând că evacuarea pastorului este o nouă tentativă a regimului comunist de a lovi în dreptul la credinţă, oameni de toate confesiunile s-au alăturat enoriaşilor lui Tokes care vegheau în faţa parohiei, încercând să împiedice evacuarea lui.

Ore mai târziu, din mulţime s-a auzit primul strigăt de "Jos Ceauşescu". Strigătul a fost contagios, cei din mulţime l-au răspândit în toată Timişoara, chemând oamenii să se revolte împotriva comunismului şi a celor doi Ceauşeşti. Armata, Miliţia şi Securitatea au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea "scăpată de sub control". Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Prea târziu, germenele revoluţiei diseminase deja.

În ciuda represiunii, a doua zi mulţimea s-a strâns din nou în centrul oraşului. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean de Partid şi au aruncat pe fereastră broşurile de propagandă, documentele partidului, scrierile Tovarăşului etc. Şi a început să se moară...

Prima a fost Rozalia Popescu, spun martori ai vremii. Având în mână o plasă cu două franzele - da, acele franzele care se dădeau cu raţia, pe cartelă - femeia se alăturase unui grup de manifestanţi ieşiţi în stradă pentru o Românie liberă de Ceauşescu, liberă de comunism. A murit strivită, sfinţind cu sângele său pământul Timişoarei.

Alţi peste 110 timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa şi alte câteva sute au fost răniţi. Cadavrele celor ucişi au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti pentru a se şterge urmele crimei. Au fost arse, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti. Aşa au încercat să ascundă şi să batjocorească sacrificiul unor eroi.

Morţii ce au urmat apoi, împuşcaţi nu se ştie prea bine nici în zilele de azi de către cine, au fost îngropaţi pe ascuns într-o groapă comună.

* * *

A costat scump libertatea noastră. A costat sânge. Sacrificiul suprem. Ce s-a ales de el? Silă şi lehamite, spune Corneliu Vaida. Şi cu siguranţă nu este singurul care gândeşte la fel. Dezamăgirea bântuie printre oameni...

România nu mai este însă o imensă închisoare gri în care să îţi fie frică să spui ce gândeşti. De unde să nu mai poţi pleca dacă îţi vine să-ţi iei câmpii. Aşa că n-a fost în zadar. Ei, Revoluţionarii, au deschis porţile către Lumină. Restul, ţine de noi. Dacă noi am şti să discernem binele de rău, să onorăm virtuţile şi să trimitem răul acolo unde îi e locul, în beznă şi insignifianţă, România s-ar putea transforma în ţara pentru care a meritat să mori. Şi în care să se merite să şi trăieşti. O ţară a oamenilor care ştiu să-şi onoreze eroii şi să preţuiască libertatea câştigată atât de greu. O ţară de oameni drepţi.

Până atunci.. lehamitea... lehamitea lipsei de încredere în statul care nu i-a pedepsit pe criminalii din '89. Care a onorat călăi. Le-a dat pensii speciale. Şi şi-a alungat peste graniţe milioane de copii. Lehamitea şi sila vor dispărea când noi, beneficiarii sacrificiului din decembrie '89, vom decide să trăim la înălţimea jertfei care s-a făcut pentru noi. Oneşti şi drepţi.