116 ani de absenţe nemotivate pentru elevii clujeni

Tineri români pe stradă. (Epoch Times România)
Bogdan Costea
13.11.2012

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a calculat numărul absenţelor elevilor în anul şcolar trecut şi, per total, cei 70.000 de elevi clujeni care au învăţat în şcolile din judeţ au acumulat 1.018.318 absenţe, echivalentul a 116 ani. Cei mai mulţi „chiulangii" sunt în şcolile din mediul urban, care au adunat un total de 853.783 absenţe.

Cotidianul „Ziua de Cluj" scrie că în topul chiulangiilor din liceele tehnologice clujene se numără elevii Grupului Şcolar Industrial „Tehnofrig" din Cluj-Napoca. Aici, media de absenţe este de 80 de ore per elev în anul şcolar trecut. „Avem câţiva elevi care nu vin în clasa a IX-a deloc şi nu putem să îi exmatriculăm pentru că învăţământul e obligatoriu până în clasa a zecea şi lor li se adună absenţele din septembrie până în iunie", a explicat Grigore Ciurbe, directorul Liceului. La „Tehnofrig", mare parte dintre elevi sunt navetişti. „Avem o înţelegere cu cadrele didactice, ca indiferent dacă elevii au ajuns la câteva minute după ei la ore să le pună absenţe şi să rămână nemotivate. Avem şi copii foarte săraci care fac naveta şi nu întotdeauna au bani ca să vină la şcoală şi că majoritatea şcolilor mai avem şi elevi care mai trag chiulul", a explicat Ciurbe. El încearcă să reducă absenteismul din şcoală discutând cu părinţii elevilor. „Noi întotdeauna luăm legătura cu familiile ca să le spunem situaţia copiilor şi din prima săptămână de şcoală funcţionează comisia de disciplină care îi întreabă pe elevi de ce au lipsit, le atrage atenţia. Apoi, le dăm preavize pentru exmatriculare. Şcoala e pe strada Maramureşului, iar majoritatea copiilor care învaţă la noi vin de la ţară şi sunt mai mult sau mai puţin interesaţi de şcoală", a spus Ciurbe. Prin exmatriculări, el încearcă să le dea un exemplu elevilor rămaşi în şcoală. „Am avut, din păcate, exmatriculaţi din clasele a XI-a, a XII sau a XIII-a. Nu i-am exmatriculat ca să fim răutăcioşi, ci ca să fie un exemplu pentru cei care rămân. Dacă ştiu că au fost examatriculări se gândesc că poate şi pe mine, care sunt la limită, mă exmatriculează şi nu mai chiulesc. La zece absenţe regulamentul spune că trebuie să le scădem un punct la punctare, dar dacă un copil are multe absenţe nu putem să îi dăm nota -5 la purtare", a spus directorul liceului „Tehnofrig", care a lăudat performanţele câtorva elevi care au participat la olimpiade şi concursuri naţionale. „La noi, toţi profesorii pun absenţe. E falsă ideea că la noi lipsesc mai mulţi decât la alte şcoli, la noi în clase sunt copiii, dar sunt cataloagele pline de absenţe. Copilul care intră în clasă după profesor este pus absent nemotivat. Şcoala e plină de copii. Am avut câte 2-3 elevi din clasele de a IX-a care au abandonat şcoala. Anul trecut am avut cinci clase de a noua, iar într-o zi avem 6-7 ore", a conchis Ciurbe.

Pe locul II în topul „chiulangiilor", conform statisticii ISJ Cluj, se situează elevii de la Grupul Şcolar „Samus" care au strâns, în anul şcolar trecut, o medie de 62 de absenţe pe elev. „Samus este o şcoală specială. 70% dintre elevi sunt în învăţământul special profesional şi provin din medii defavorizate. Sunt relativ mulţi care nu se prezintă la şcoală pentru că sunt reţinuţi de părinţi ca să îi ajute la lucrul în gospodărie sau din cauza navetei", a declarat directorul Ambrozie Chis. Aici, cea mai mare parte a elevilor sunt cu cerinţe educative speciale, au dizabilităţi fizice, mentale sau prezintă tulburări de comportament. „ Avem şi situaţii de abandon şcolar, au abandonat şcoala în jur de 20 de elevi din ciclul liceal, iar principala cauză este starea materială a familiilor care îi reţin acasă la lucrul în gospodărie. Noi încercăm să le creăm condiţii cât mai bune de a frecventa şcoala, pot servi masa de prânz la noi şi încercăm să îi convingem că e spre binele lor să înveţe să facă o meserie. Unii nu îşi permit să plătească abonamentul pentru transportul zilnic la şcoală", a spus Chis.

Conform publicaţiei „Ziua de Cluj", pe a treia treaptă a nedoritului „podium" în ce priveşte numărul mare al absenţelor se află Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau" unde au existat, anul trecut, 61 de absenţe per elev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor