PSD Iaşi se dezice de Cătălin Ivan şi-i cere să renunţe la postul de europarlamentar

Cătălin Ivan se prezintă doar pe sine şi ia poziţii publice contra partidului, acuză PSD Iaşi. De partea sa, europarlamentarul susţine că poziţia organizaţiei ieşene e dictată de Dragnea.
Loredana Diacu
25.11.2017

alte articole

Conferinţă de presă la sediul PSD susţinută de Cătălin Ivan, purtător de cuvânt
Conferinţă de presă la sediul PSD susţinută de Cătălin Ivan, purtător de cuvânt (Epoch Times România)
Loredana Diacu
25.11.2017

Organizaţia PSD Iaşi anunţă că se dezice categoric de declaraţiile din ultima perioadă ale europarlamentarului Cătălin Ivan, care, reamintim, l-a criticat dur pe Liviu Dragnea. Potrivit social-democraţilor ieşeni, "apartidic-ul" Ivan se agaţă în continuare şi de PSD şi de funcţia de europarlamentar.

"Reamintim opiniei publice din România că dânsul nu mai face parte din organizaţia PSD Iaşi, fiind exclus de multă vreme. Astfel, nicio alegaţie emisă de acesta nu reprezintă punctul de vedere al PSD Iaşi. Intenţiile sale sunt cum nu se poate mai clare şi urmăresc un singur lucru: dezbinarea partidului care în acest moment asigură guvernarea României. PSD Iaşi îi solicită public domnului Cătălin Ivan să demisioneze din funcţia de europarlamentar, întrucât, deşi a fost ales pe listele partidului, în acest moment se reprezintă numai pe sine şi ia poziţii publice împotriva partidului care i-a asigurat o carieră politică, nemaifiind un exponent al politicii social-democrate nici în România, nici în Europa", se arată într-un comunicat de presă al PSD Iaşi, remis Epoch Times.

PSD Iaşi mai transmite că, prin eliberarea din funcţia de europarlamentar, Cătălin Ivan va avea şansa proprie să se repoziţioneze din punct de vedere politic şi profesional şi să-şi construiască propriile proiecte, dar fără nicio legătură cu PSD Iaşi".

În replică, Ivan susţine că acest comunicat a fost redactat la comanda conducerii lui Dragnea:

"Este trist să văd PSD Iaşi, organizaţie dintr-un puternic centru universitar precum Iaşiul, vorbind cu vorbele lui Codrin Ştefănescu. Este evident un comunicat dat la comanda lui Dragnea. Sunt luni de zile de când am depus cereri la PSD central şi PSD sectorul 1 în care am cerut prezentarea unui document statutar în baza căruia am fost exclus din PSD. Până acum nu mi s-a arătat niciun astfel de document. În momentul în care va fi furnizat un astfel de document, atunci vom discuta. Am înţeles că supărarea mare în PSD a început după ce am declarat că există un grup în PSD în care căutăm alături de alţi colegi soluţii pentru partid. Un demers pur democratic. Observ însă că acest demers arată că probabil problemele sunt mai mari decât am crezut", a declarat Cătălin Ivan pentru Agerpres.

Reamintim a Ivan s-a remarcat (din nou) în ultima perioadă prin criticile la adresa lui Dragnea şi a direcţiei în care acesta duce PSD. Astfel, după ce CExN a adoptat o rezoluţie în care "denunţă" statul paralel şi ilegitim, Ivan a ţinut să declare că acest stat paralel există, iar Liviu Dragnea este exponentul sau cel mai notoriu.

"Am văzut rezoluţia partidului din care fac parte şi, ca orice membru de partid, am citit-o cu tristeţe şi dezamăgire. Liviu Dragnea şi cei din jurul său sunt tot mai rupţi de realitate. PSD este deturnat cu bună ştiinţă de la scopul sau real, de partid de stângă, şi este târât într-o luptă cu un duşman imaginar, un rău general care vine de undeva, din afară dar şi din ţară, de la servicii, de la multinaţionale, de la bănci, de la ambasade, de oriunde mai puţin de la conducerea partidului. Membrii de partid trebuie să fie convinşi că, deşi nu este clar cu cine şi pentru ce luptă, miza este uriaşă, iar generaţiile viitoare le vor fi recunoscătoare", opina recent Ivan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor